VIDEO Nord-irlandezii ne-au bătut de trei ori, din patru confruntări. Rezumatele şi distribuţia meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România- Irlanda de Nord, programat diseară, de la ora 21.45 (TVR1) este meciul care va decide liderul grupei F în acest an.

Istoria întâlnirilor directe dintre cele două naţionale consemnează patru meciuri, trei câştigate de nord-irlandezi şi unul de România. 

Două partide au fost oficiale, în preliminariile CM 1986, iar următoarele două meciuri amicale.
 

1984 Primul meci

Într-o zi de septembrie, la Belfast, Irlanda de Nord şi România se întâlneau prima oară, meci contând pentru calficarea la Mondialul mexican din 1986. Irlanda de Nord a câştigat cu 3-2, Hagi şi Geolgău punctând pentru echipa noastră, antrenată de Mrcea Lucescu. Era abia al doilea meci din preliminarii.

România:  Lung - Rednic ,  Ştefănescu,Iorgulescu, Ungureanu - Ţicleanu (81 Movilă), Andone, Klein (89 Irimescu), Geolgău - Augustin, Hagi. Antrenor: Mircea Lucescu.

1985 Drama de pe „23”

În octombrie, pe un stadion „23 August” arhiplin, românii veniseră să sărbătorească o aşteptată calificare la Mondial. România a presat Irlanda de Nord tot meciul, dar a primit un gol şi a pierdut cu 1-0, eşec ce avea să ne fie fatal. În ultimul meci din grupă „verzii” au făcut un egal de salon cu Anglia şi ne-au lăsat acasă.

Lung – Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu – Mateuţ, Rednic, Boloni, Klein – Hagi cpt., Coraş (62 Piţurcă). Antrenor: Mircea Lucescu 

1994 Hagi, eliminat

Cu doar trei luni înaintea aventurii americane, România a jucat un meci de pregătire la Belfast. „Verzii” au câştigat cu 2-0 şi acest meci cu o naţională „tricoloră” în care străluceau jucătorii Generaţiei de Aur. În minutul 66, Hagi a fost faultat de „decarul” Irlandei de Nord, Philip Gray. „Regele” s-a ridicat nervos şi l-a scuipat, fiind eliminat de arbitru.

România: Prunea (73 Stelea)- D. Petrescu, Prodan , Belodedici, D. Munteanu - Sabău (70 V. Moldovan), Lupesscu (70 Mihali), Gh. Popescu (76 Gâlcă), Hagi - Ilie Dumitrescu, Răducioiu (81 Panduru) Antrenor: Anghel Iordănescu

2006 Victorie în SUA

În mai, naţionala antrenată de Victor Piţurcă a jucat trei meciuri amicale în SUA, unul dintre adversari fiind Irlanda de Nord. România reuşit în sfârşit să câştige un meci cu echipa britanică, scor 2-0, cu golurile marcate de rapidiştii Daniel Niculae şi Mugurel Buga. Partida s-a disputat la Chicago pe 27 mai.

România : Coman - Bădoi, Goian (56 Iencsi), Maftei, Pulhac (88 P. Stoica) - Nicoliţă (65 Opriţa), T. Bălan (46 Cociş), Rădoi (46 Şoavă), Boştină - D. Niculae (46 Mutu), Buga Antrenor: Victor Piţurcă
    

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"