VIDEO: Neymar a refuzat-o pe Chelsea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puştiul-minune al fotbalului brazilian, Neymar, a refuzat oferta celor de la Chelsea şi a acceptat să semneze un nou contract, mai avantojos din punct de vedere financiar cu Santos.

Conform "Daily Mail", englezii ofereau celor de Santos în jur de 28 de milioane de lire, iar fotbalistului în vârstă de 18 ani i-ar fi dat un salariu anual de 3,3 milioane de euro.

În ciuda sfaturilor pe care le-a primit şi a insistenţelor familiei, care ar fi preferat ca el să plece în Anglia, Neymar a fost de părere că estre încă prea tânăr pentru a pleca din Brazilia. Cum cei de la Santos i-au propus mărirea considerabilă a salariului, fotbalistul nu a mai stat pe gânduri şi a semnat prelungirea contractului. El va primi însă 2,4 milioane de euro pe an, cu aproape un milion mai puţin decât îi ofereau englezii.

"Banii nu îţi pot cumpăra fericirea, iar eu sunt fericit aici!", a spus Neymar.

Santos ar dori să păstreze jucătorul până după Campionatul Mondial din 2014, dar agenţii jucătorului le-au transmis celor de la Chelsea să fie pregătiţi pentru că vor mai apărea oprtunităţi să-l transfere pe talentatul tânăr.

Iată ce ştie să facă puştiul-minune poreclit "noul Pele":

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate