VIDEO Neil Robertson este noul campion mondial al snookerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neil Robertson l-a învins aseară pe scoţianul Graeme Dott cu 18-13 ridicând astfel cupa celei mai importante competiţii ale snookerului.

Australianul este primul jucator din afara Marii Britanii şi Irlandei care reuşeşte să caştige Campionatul Mondial, dupa Cliff Thorburn in 1980.

Cu toate că meciul celor doi a început în favoarea lui Dott, scoţianul conducând în prima sesiune cu 5-3, Neil Robertson şi-a revenit pe parcurs iar până la debutul sesiunii finale jucate marţi noapte, australianul a obţinut un scor de 12-10 în favoarea sa.

Fanii snookerului s-au vazut nevoiţi aseară să aştepte până la 3.00 dimineaţa pentru a vedea cine va ieşi câştigător. Ambii jucători au fost lenţi în mişcări punând mult accent pe tactică încercând parcă să scoată şi mai mult în evidenţă ceea ce se spune despre snooker, şi anume că acest sport este de fapt un joc de şah cu bile.

"Nu imi vine să cred. În optimile de finală am fost condus cu 11-5 de Gould şi apoi cu 15-9 în semifinala cu Ali Carter, pentru ca apoi să ajung în finală şi să câştig", a declarat australianul care a încasat un cec de 300.000 de euro pentru victorie.

"Am pierdut în faţa unui jucător mult mai bun, nu ştiu cum am reuşit să iau cele 13 frameuri. Am reuşit însă un joc satisfăcător şi o finală, ceea ce ma face să cred că voi putea mai mult la anul", a spus, la rândul său, Dott.

Urmăriţi aici ceremonia de premiere

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu