VIDEO Nebunie la Moscova! Cum au sărbătorit mexicanii succesul istoric din partida cu Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mexicul a dat lovitura la Campionatul Mondial, câştigând prima partidă contra Germaniei, campioana mondială en-titre.

Mexicanii s-au impus cu 1-0 pe stadionul Lujniki din Moscova, unde galeria lor a dominat fondul sonor, fiind suepriaoră celei a nemţilor. 

De altfel, mexicanii au o susţinere numeroasă în Moscova şi una dintre cele mai frumoase galerii. Aztecii au împânzit oraşul, iar cei care nu au avut bilete la meci pe stadion au urmărit partida cu Germania din pub sau din zona amenajată special penttru fani.

După meci, susţinătorii tricourilor verzi au încins o petrecere în toată regula, spre deliciul ruşilor care i-au susţinut şi ei, fie doar şi pentru faptul că nu suportă Germania.

   

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%