VIDEO Momente de uluială: Cu ce viteză trebuie să alergi pe bandă pentru a termina un maraton în două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eliud Kipchoge, cel mai bun maratonist din istorie

Michael Joyner, cercetător american, a publicat un studiu în 1991, explicând că un atlet de elită cu o tehnică pefectă de alergare, concurând în condiţii optime poate termina un maraton într-o ora, 57 de minute şi 58 de secunde!

Şi, în mai 2017, Eliud Kipchoge şi alţi doi alergători de elită au participat într-un proiect organizat de Nike, intitulat „Breaking 2“, în care obiectivul a fost terminarea unui maraton în mai puţin de două ore. 

Cursa în trei a fost câştigată de Kipchoge, însă obiectivul n-a fost îndeplinit, fiindcă Eliud a terminat proba în 2 ore şi 25 de secunde. Recordul nu e însă omologat, fiindcă n-au fost respectate regulile Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF). Spre exemplu, au fost folosiţi „iepuri“, adică alergători care au indicat ritmul pentru cei trei concurenţi, lucru nepermis de IAAF. Totuşi, terminarea unui maraton în mai puţin de două ore rămâne un obiectiv pentru Kipchoge. 

Până la realizarea acestui vis, s-a făcut o simulare: câţiva alergători amatori au încercat să alerge pe bandă în viteza necesară terminării unui maraton în două ore. Iată rezultatul:

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată