VIDEO Liga Campionilor: Spectacol la Londra. Chelsea - PSG (2-2). Francezii, calificare după două goluri marcate în inferioritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thiago Silva. FOTO: France Football

PSG l-a pierdut din minutul 31 chiar pe Ibrahimovic, eliminat destul de uşor, a fost condusă de două ori, prima dată în minutul 80, dar a revenit de fiecare dată şi s-a calificat în sferturi, după 1-1 la finalul timpului regulamentar şi 2-2 după prelungiri. Oamenii decisivi au fost brazilienii din defensiva francezilor, Thiago Silva şi David Luiz.

Favorită după rezultatul din prima manşă, 1-1 la Paris, Chelsea a fost ajutată, iniţial, de un central depăşit de situaţie. 

Pentru că olandezul Bjorn Kuipers şi echipa sa s-au făcut de râs, după o prestaţie penibilă, demnă de un nişte amatori. 

Ibrahimovic (31) a fost trimis la vestiare, după o intrare tare la Oscar, apoi gazdelor le-a fost refuzat un penalty clar, la faultul lui Cavani, în propriul careu, asupra lui Diego Costa.

„Cred că acest arbitru a făcut badminton sau tenis, la cariera lui. Ibrahimovici nu trebuia eliminat", a declarat fostul arbitru Ion Crăciunescu, după meci, la DigiSport. 

În partea secundă, ofsaidurile fluierate aiurea şi galbenele acordate în acelaşi mod au continuat, în superioritate gazdele au presat, iar pe final au şi reuşit să marcheze, după un corner. Balonul a deviat la Diego Costa, care a ratat şutul, dar mingea a ajuns la Cahill (80), iar fundaşul englez l-a învins pe Sirigu, pentru 1-0. 

Fără nimic de pierdut, PSG s-a aruncat în atac, a presat-o pe Chelsea, şi a reuşit să împingă meciul în prelungiri. Tot după o fază fixă, şi tot o lovitură de colţ. Brazilianul David Luiz (86) s-a înălţat imperial şi a trimis sub bară, pentru 1-1 şi pentru un gol împotriva fostei echipe. 

Speranţele oaspeţilor n-au durat prea mult, pentru că în debutul primei reprize de prelungi Thiago Silva a făcut un henţ inexplicabil, în careu, Kuipers a dat penalty, iar Hazard a transformat fără emoţii (96)! 

Doar că scenariul s-a repetat. Chelsea a făcut din nou pasul înapoi, PSG cel înainte, iar fazele fixe au făcut diferenţa. Oamenii inteligenţi nu-şi repetă greşelile. Jucătorii lui Mourinho au făcut însă o regulă din încălcarea acestui dicton. 

Pentru că în minutul 114, Thiago Silva a reluat senzaţional cu capul, Courtois a scos tot în corner, cu un reflex de zile mari. Gata? Nu, pentru că acelaşi fundaş brazilian a lovit, iarăşi, cu capul, de data aceasta decisiv! 

Scor final 2-2, iar PSG o elimină pe Chelsea, echipa în faţa căreia a pierdut în sezonul trecut. 

Citeşte şi

Liga Campionilor: Bayern - Şahtior 7-0! Cea mai grea înfrângere pentru Mircea Lucescu, cea mai rapidă eliminare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani