VIDEO Juventus o demolează pe Napoli şi îi suflă în ceafă liderului Roma în Serie A. Pirlo şi Pogba au reuşit goluri magnifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juventus a câştigat la scor de neprezentare meciul din etapa a 12-a din Serie A, contra lui Napoli. Pogba şi Pirlo au reuşit adevărate bijuterii, în timp ce primul gol al torinezilor a fost marcat din offside.

Nici nu a început bine meciul de la Torino, că gazdele au şi deschis scorul prin Llorente, golul fiind marcat, însă, din poziţie evidentă de offside. După marcarea golului, tot "Bătrâna Doamnă" a ratat ocaziile cele mai mari, însă Pepe Reina a limitat proporţiile scorului,

Acelaşi portar nu a avut ce să mai facă în repriza secundă, atunci când Pirlo (74) şi Pogba (81) au scos din joben două execuţii magistrale şi au închis tabela la 3-0 pentru Juventus. În final, gazdele au terminat partida cu un jucător mai puţin pe teren, Ogbonna fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Graţie acestei victorii, Juventus profită din plin de pasul greşit făcut pe teren propriu de liderul AS Roma (doar 1-1 cu nou-promovata Sassuolo, echipa lui Marius Alexe) şi se apropie doar la un punct de romani. 

1. AS Roma 12 10 2 0 32p

2. Juventus 12  10 1 1 31p

3. Napoli     12     9 1 2 28p

VIDEO Juventus - Napoli

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul