VIDEO Interviu cu Cristian Gaţu: „Sunt fan Simona Halep, mi-a crescut inima că un macedonean mic ca mine a ajuns sus“

Jurnaliştii Mihai Molnar şi Andrei Militaru au discutat cu Cristian Gaţu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, la Adevărul Live.

Cu ce vă ocupaţi acum? Nu mai sunteţi preşedintele Federaţiei de Handbal.

Sunt pensionar, de fapt eram de mai demult, pentru că atunci când am plecat de la Steaua am trecut în rezervă şi am beneficiat de pensia militară. Am timpul liber, mă lupt cu el, să ştiu cum să-l drămuiesc. Nu scap nicio emisiune sportivă, am devenit sclavul televizorului. 

Orice sport?

Da, clar. Acum sunt fan Simona Halep, din mai multe motive. La bază, la origine, sunt macedonean şi mi-a crescut inima când am văzut că una la fel de mică ca şi mine a ajuns sus. La fel de mică ca înălţime.

Şi ce mai faceţi, în afară de privitul la televizor ca suporter? Am înţeles că aveţi în plan să scrieţi o carte.

Da, am început, începusem mai demult. Înainte lipsea timpul liber, acum îl am, dar lipseşte ambiţia să mă ţin de cartea asta. Trebuie să-mi iau un specialist din jurnalistică, să mi le aşeze puţin.

Aveţi inspiraţie când scrieţi?

Când scriu, nu. Dar înainte să mă apuc, am subiectele deja pregătite, ideile, tot şi pe urmă le pun.

A fost grea trecerea de la activitatea continuă, tot timpul în priză, 18 ani de handbal şi înainte ca jucător şi aşa mai departe la viaţa pe care ne-o descrieţi acum, de „pensionar“?

E epuizantă activitatea, mai ales că am făcut-o din pasiune, la maxim, cât s-a putut şi la un anumit moment obosisem şi mă tot gândeam că abia aştept să renunţ şi vremea venise, dar am mai stat o tură de patru ani şi nu-mi ieşea dorinţa să ajungă sus şi echipa feminină, dar şi cea masculină naţională... Evident, e o transformare. Şansa mea este că eu nu am fost din punct de vedere fizic dotat, am compensat cu mişcare, alergare, ambiţie şi am rămas cu lacune. Am arderile foarte puternice, am lăsat la aceleaşi dimensiuni. Am 73 de kilograme şi 800 de grame din 1970 şi până acum, au trecut vreo 45 de ani.

Care sunt cele mai mari rezultate şi dezamăgiri în calitate de preşedinte?

Am abandonat activitatea în 1976, după Jocurile Olimpice, când am considerat că e suficient ce am făcut şi că medalia de argint de la Montreal am considerat-o un eşec. Noi eram favoriţi acolo şi am pierdut o finală cu Rusia, care pe mine m-a terminat psihic. După acea finală a venit un conducător al lotului olimpic românesc şi în loc să ne încurajeze, aproape plângeam toţi, ne-a făcut trădători. Atunci, eu, căpitanul echipei, eram cu un pantof în mână, am dat în el şi i-am zis că am vrut, dar nu s-a putut. Şi am anunţat atunci că mă retrag, dacă după atâţia ani de zile mă consideraţi trădător. Am mai jucat un an la Steaua, pentru că-mi lipsea câştigarea Cupei Campionilor Europeni şi am făcut-o în 1976. Noi nu am jucat pe bani, nu asta conta pe vremea respectivă. M-am retras cu două titluri şi o medalie de argint. După am rămas în clubul Steaua, am fost secretar adjunct, o funcţie înfiinţată, un fel de manager şi mă ocupam de problemele internaţionale ale clubului. 

(...) 

S-a dus vorba că e unul care face, ascunde mingea, veneau să mă vadă într-un bar şi comentau, făceau gălăgie. Şi m-am dus la patron şi l-am rugat să închidă barul o oră, o oră şi jumătate. Nu a vrut o dată, de două ori, a treia oară m-am dus eu şi am închis barul. Nici n-am apucat să trag grătarul până jos, că au venit doi carabinieri, mi-au băgat cătuşele şi am ajuns la poliţie. Şeful era tatăl unui jucător de-al meu, m-au scos şi mi-au zis: Cristiane, aici nu eşti la Ceauşescu, la tine, aici e libertate.

(...)

Ce şane are Baia Mare în Liga Campionilor? Mai are trei meciuri de jucat, două acasă şi unul în deplasare. 

Calculul hârtiei o dă favorită pentru a se califica în sferturile de finală. Echipa nu este încă formată şi mi se pare normal ca într-un an de zile să nu aibă determinarea necesară de a atinge obiectivele de asemenea anvergură. S-ar putea să iasă bine şi atunci cu atât mai mult nu putem decât să-i aplaudăm. Problema este că au avut multe accidentări şi de-abia acum s-a mai stabilizat situaţia. 

(...)

Oltchim, care şi-a dorit şi a investit să câştige Liga Campionilor, d-abia după 12-14 ani a reuşit să ajungă în finală.

Cristian Gaţu, în studioul Adevărul Live, de vorbă cu jurnaliştii Mihai Molnar (plan secund) şi Andrei Militaru FOTO David Muntean