VIDEO Ianis Hagi, superb pe „Ibrox“: Faze încântătoare cu mijlocaşul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Hagi are, în total, un gol şi două pase decisive la Rangers în acest debut de sezon

Revenit în Scoţia după o „dublă“, în mare parte, dezamăgitoare la echipa naţională, şeptarul celor de la Rangers şi-a redescoperit forma bună.

Ianis Hagi a cam devenit ţinta criticilor după partidele cu Irlanda de Nord (1-1) şi cu Austria (3-2), în care în prima a jucat 53 de minute, iar în a doua a rămas pe bancă.

De fapt, prestaţia mijlocaşului pe care Mirel Rădoi îl vedea cel mai îndreptăţit să ia tricoul cu numărul 10 - a jucat, totuşi, cu 14, cu Irlanda de Nord - de pe „Arena Naţională“ a fost atât de ştearsă, încât l-a retrogradat pe bancă, la Klagenfurt.

Aşa cum se întâmplă însă, de multe ori, în cazul jucătorilor tineri şi Ianis Hagi arată fluctuaţii de formă. Dovadă e şi faptul că după un meci mai puţin reuşit la naţională, a reuşit să impresioneze, sâmbătă după-amiază, în Scoţia.

Românul a fost titular şi integralist în Rangers - Dundee United, scor 4-0, şi a contribuit la victoria formaţiei sale cu două pase la golurile care au deschis şi au închis tabela. Iată cele două faze:

Graţie succesului, Rangers a rămas pe primul loc după 7 meciuri, având 19 puncte. Hibernian (16 puncte) şi Celtic (13 puncte) completează podiumul, cu precizarea că echipa de pe locul 3 a jucat doar cinci meciuri.

Rangers reviine pe teren, joi, în Liga Europa, urmând să joace, în deplasare, cu Lincoln Red Imps (Gibraltar).

Mai multe pentru tine: