VIDEO Gol, set, meci! Steaua-Aalborg 6-0. Sânmărtean, Rusescu şi Keşeru au făcut scorul serii în Liga Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Astra a pierdut ruşinos meciul cu Dinamo Zagreb, scor 1-5, Steaua s-a distrat cu Aalborg, acasă, în faţa unor tribune goale. Roş-albaştrii au câştigat cu 6-0, deşi în primele 50 de minute danezii rataseră cinci ocazii uriaşe.

Roş-albaştrii au afişat arătat două feţe total opuse, la debutul în grupele Ligii Europa. Pe o „Arenă Naţională“ goală, din cauza unei suspendări primite după scandările rasiste ale fanilor la Sofia, la dezastrul cu Ludogoreţ, elevii lui Gâlcă au fost penibili în prima repriză. Când danezii au irosit trei ocazii uriaşe, în situaţii de unu la unu cu Arlauskis, cel mai bun om al Stelei, în prima parte. Iar după încă două şanse colosale ale oaspeţilor, în repriza secundă, printre care şi o bară, truismul cu „ocaziile care se răzbună“ a redevenit în de actualitate.

Sânmărtean a marcat un gol norocos, dintr-o centrare, cu ajutorul lui Varela, care n-a nimerit balonul, dar l-a derutat pe portarul Larsen, apoi totul s-a rupt după ce Keşeru a simulat în careu, iar "centralul" l-a eliminat pe portarul advers şi a arătat punctul cu var. Transformarea i-a aparţinut lui Rusescu, care a revenit cu gol. Pe fondul căderii psihice a oaspeţilor, Keşeru şi-a făcut de cap, reuşind un hattrick în 11 minute, apoi acelaşi Rusescu a contabilizat şi el o „dublă“. S-a încheiat 6-0 pentru Steaua, scorul serii în Europa, cu toate golurile marcate de stelişit în doar 22 de minute.

Steaua - Aalborg 6-0

Au marcat: Sânmărtean 51, Rusescu 58, pen., 73, Keşeru 61, 65, 72


Min. 90+2 Final de partidă. Steaua câştigă cu 6-0 şi reuşeşte scorul serii în Liga Europa. Graţie acestui succes, roş-albaştrii se instalează pe primul loc al clasamentului grupei J, la egalitate de puncte cu Dinamo Kiev, care a învins în deplasare pe Rio Ave.

Min. 73 GOOOL Steaua: Rusescu punctează din nou, cu un şut la colţul lung, care întâlneşte bara şi apoi intră în plasă.

Min. 72 GOOOOL Steaua: Keşeru face hat-trick-ul cu un şut plasat, profitând de apărarea visătoare a nordicilor.

Min. 66 GOOOL Steaua: contraatac perfect al gazdelor, finalizat excelent de Keşeru, care şutează cu sete din 6 metri, la colţul lung.

Min. 61 GOOOL Steaua: pe fondul căderii psihice a danezilor, steliştii mai marchează o dată prin Keşeru, care, găsit cu o pasă în adâncime de Chipciu, reia la colţul scurt.

Min. 60 GOOOL Steaua: Rusescu execută penalty-ul şi înscrie pentru 2-0.

Min. 58 Penalty pentru Steaua acordat după o intrare imprudentă a portarului Larsen, în careu, la Keşeru, fază în urma căreia arbitrul îl elimină pe goalkeeperul danezilor.

Min. 53 Imediat după deschiderea scorului, Szukala îşi salvează echipa de la egalare, după ce respinge în bară o minge a oaspeţilor.

Min. 52 GOOOOOL Steaua: Sânmărtean are o nouă execuţie de geniu, găsind plasa cu un şut-centrare.

Min. 48 O nouă ocazie mare pentru Aalborg: Thomsen şutează, Arlauskis respinge cu piciorul.

Min. 46 A început repriza secundă.


Min. 45 Steaua a terminat în atac prima repriză, în care danezii au ratat cele mai mari ocazii.

Min. 39 Keşeru trage pe lângă poartă din lovitură liberă de la 25 de metri.

Min. 27 O altă mare ocazie pentru Aalborg. Arlauskis a respins în lateral şutul lui Olsen.

Min. 25 Varela respinge din faţa porţii goale, danezii pun din ce în ce mai multă presiune pe stelişti.

Min. 18 Keşeru şutează la poartă, dar mingea trece puţin pe lângă poartă.

Min. 16 Altă ocazie mare pentru danezi, care scapă din nou singuri cu portarul, dar Olsen trage puţin pe lângă poartă.

Min. 12 Ocazie mare pentru Aalborg, Arlauskis îi salvează pe stelişti de la primirea unui gol, după ce Thomsen a rămas singur cu portarul stelist.

Min. 8 Latovlevici şutează cu pământul de la 30 de metri, portarul advers reţine greu, în doi timpi.

Min. 1 Meciul a început, Arena Naţională este goală.


Echipele de start:

Steaua: Arlauskis - Rîpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Breeveld, Prepeliţă - Ad. Popa, Chipciu, Sînmărtean - Keşeru. Rezerve: Cojocaru, Papp, Filip, Iancu, Stanciu, Rusescu, Neagu. Antrenor: Costel Gâlcă.

Aalborg: Larsen - Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter - Wichmann, Wurtz, Risgard, Thomsen - Jacobsen, Enevoldsen.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie