VIDEO Gazul stopează recordul Petrolului, cu un gol contoversat. Contra a făcut „circ“, după 0-1 la Mediaş: „Se fac jocurile pentru o anumită echipă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul a pierdut cu 0-1 la Mediaş, în faţa Gazului, golul gazdelor fiind marcat de Vitinha, în minutul 80. La finalul partidei, Contra a sărit să-l bată pe centralul Balaj, apoi a trimis săgeţi spre Steaua şi a ameninţat cu demisia.

Sâmbătă, Steaua s-a impus la limită în faţa Vasluiului, 1-0, după un meci în care centralul Colţescu a ajutat-o din greu pe campioană. 

Duminică, la Mediaş, seria de meciuri fără înfrângere a celor de la Petrolul s-a oprit la numărul 26, dar după o decizie controversată. 

În minutul 80, la scorul de 0-0, Vitinha a trimis spre poarta Petrolului, iar, după ce a fost respins de goalkeeperul Pecanha, balonul l-a lovit în piept şi s-a dus spre poartă. 

Aflat în apropiere, Teixeira a respins mingea din apropierea liniei porţii, dar Balaj, la semnalizarea unui asistent, a validat golul. Nici pe transmisia TV nu se poate observa foarte clar dacă mingea a trecut sau nu linia porţii. 

Vezi aici faza controversată

S-a încheiat 1-0 pentru Gaz Metan, iar rezultatul l-a scos din minţi pe Cosmin Contra. Antrenorul Petrolului a sărit să-l bată pe centralul Cristi Balaj, care i-a arătat un cartonaş roşu. Contra a fost calmat cu greu de oameni din staff-ul Petrolului, dar s-a dezlănţuit la declaraţiile de după meci. 

"Sunt greşeli intenţionate ale arbitrilor de câteva etape. Domnul Balaj să aibă curaj şi să spună de ce m-a dat afară. M-am săturat să spună unii ceea ce vor, să mă elimine fără ca eu să zic nimic. Dacă nu eşti sigur pe un gol, cred că, dacă eşti arbitru, nu-l validezi. Se fac jocurile ca o anumită echipă să câştige titlul de acum! S-ar putea să plec, dacă lucrurile continuă în arbitraj în direcţia asta", a spus Contra, la Digi Sport. 

Petrolul rămâne pe locul 3, cu 19 puncte, la egalitate cu Astra şi la trei puncte în spatele liderului Steaua (care are şi restanţă de jucat). 

Gaz Metan Mediaş: Buchta - Frăsinescu, Muth, Markovici, Buzean - Todea, Tahar - Munteanu (Llullaku '74), Vitinho (Fl. Dan '85), C. Petre - Robertson (Bud '46). Antrenor: Cristian Dulca

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Benga, Hoban, Guilherme - Mustivar, De Lucas (Camara '84), Teixeira, Albin (Boudjemaa '62) - Dore, Priso (Fernandez '81). Antrenor: Cosmin Contra.

Arbitri: Cristian Balaj (central) - Miclos Nagy, Sebastian Gheorghe (asistenţi)

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani