VIDEO Fază unică în istoria fotbalului la Cupa Africii pe Naţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciul de sâmbătă din Cupa Africii pe Naţiuni s-a remarcat prin altceva decât fotbal FOTO Getty Images

Cupa Africii pe Naţiuni a adus sâmbătă seară în atenţia iubitorilor de fotbal un episod unic în istoria acestui sport.

Dincolo de fotbalul care se joacă la Cupa Africii, diferit de cel cu care ne-am obişnuit în competiţiile europene, sâmbătă seară s-a petrecut o scenă care va rămâne în analele „sportului rege“.

Într-un meci liniştit între Algeria şi Togo, disputat pe „Royal Bafokeng Stadium“ din Rustenburg, finalul a zdruncinat ritmul lent cu care se obişnuiseră privitorii partidei. În minutul 88, la scorul de 1-0 pentru Togo (marcator Emmanuel Adebayor), Adlène Guédioura a intrat în poarta adversă fără minge şi s-a prins de plasă, când unul dintre stâlpi a cedat instantaneu. 

După câteva momente stupide, s-a ajuns la concluzia că nu e loc de reparaţii şi unul dintre oamenii care lucrau pe stadion a plecat să aducă o poartă nouă. Acesta s-a întors la scurt timp, explicând că nu o poate căra singur. Dincolo de penibilitatea scenelor, meciul a fost reluat după 15 minute.

Decizie penibilă a arbitrului

Şirul momentelor inedite a fost continuat de arbitrul Hamada el Moussa Nampiandraza (Madagascar) care a prelungit partida cu 20 de minute, pentru a recupera timpul pierdut din cauza porţii rupte - ceea ce a fost o mare greşeală, pentru că meciul trebuia reluat din minutul în care s-a întrerupt. Partida s-a încheiat 2-0, după ce Togo a marcat prin Dové Wome.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei