VIDEO: Drama unui fost campion mondial, subiect de documentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boxerul american Rocky Lockridge, 51 de ani, fost campion mondial la categoria uşoară, a fost protagonistul unui cutremurător documentar despre consumul de droguri.

Lockridge este de 15 ani dependent de droguri uşoare, iar de 10 ani trăieşte pe străzi şi în adăposturile pentru oamenii străzilor, după ce a avut o carieră strălucitoare. Rocky a devenit celebru în 1984 atunci când l-a făcut KO în numai 94 de secunde pe campionul mondial WBA la categoria uşoară Roger Mayweather, unchiul lui Floyd Mayweather.

Ajuns pe culmile gloriei, căsătorit cu iubita sa din liceu, cu care a avut doi băieţi, Lockridge a început să consume droguri uşoare. După ce şi-a pierdut în 1988 titlul mondial, cariera, dar şi viaţa, au luat o turnură dramatică şi Lockridge a ajuns să cerşească pe străzi pentru a-şi putea cumpăra droguri şi alcool, fiind părăsit de soţia şi de copiii săi.

Documentarul face parte din seria „Intervention", care prezintă cazuri reale ale dependenţilor de droguri în încercarea de a reveni pe calea cea bună. Potrivit realizatorilor fostul campion mondial a reuşit să se ţină departe de droguri şi alcool din noiembrie 2009, şi trăieşte acum în Louisiana.

Vezi aici cutremurătorul documentar (Atenţie conţine imagini explicite):

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos