VIDEO Cosmin Contra, primit ca un erou de suporterii lui Getafe, după egalul cu Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporterii lui Getafe i-au primit cu mult fast, la Madrid, pe jucătorii lui Cosmin Contra, după egalul smuls pe terenul Barcelonei, în campionatul Spaniei, egal care ar putea să cântărească enorm în ecuaţia salvării de la retrogradare.

Fanii lui Getafe, mulţumiţi de rezultatul de egalitate scos de echipa lor pe terenul Barcelonei, au ţinut să fie prezenţi la sosirea favoriţilor lor acasă şi să le mulţumească pentru evoluţia de pe "Camp Nou". Câteva zeci de suporteri, "înarmaţi" cu steaguri, fulare, torţe şi fumigene, au aşteptat autocarul lui Getafe şi i-au primit pe fotbalişti şi pe antrenorul Cosmin Contra ca pe nişte eroi.

Suporterii au scandat numele tehnicianului român, care este considerat în presa din Spania salvatorul lui Getafe. De altfel, presa iberică a scris că ultraşii echipei la care joacă şi Ciprian Marica l-au aclamat cel mai mult pe Contra.

Cu punctul obţinut pe terenul Barcelonei, Getafe păstrează şanse mari pentru salvarea de la retrogradare. În acest moment, echipa lui Contra se află pe locul 16, cu un punct peste prima echipă care va merge în Segunda, Valladolid. În ultimele două etape, Getafe mai are de jucat cu Sevilla (acasă) şi Vallecano (deplasare).

16. Getafe  36 9 9 18 32:53 36 puncte
17. Almeria  36 10 6 20 41:71 36
18. Valladolid  35 7 14 14 34:54 35   
19. Osasuna  36 9 8 19 29:60 35
20. Betis  36 5 7 24 31:73 22

VIDEO cu primirea pe care fanii au făcut-o jucătorilor lui Getafe

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul