VIDEO Conferinţa de presă a lui Sorin Cîrţu şi a lui Emil Săndoi. "Vom lua deciziile împreună la CSU Craiova!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul tehnic Sorin Cîrţu şi antrenorul Emil Săndoi au fost prezentaţi miercuri oficial la CSU Craiova. Cîrţu a precizat că el şi Săndoi vor fi pe picior de egalitate când vine vorba de decizii şi de alcătuirea echipei.

La conferinţă a participat şi Pavel Badea, membru în Consiliul de Administraţie al clubului. 

Sorin Cîrţu: "Noi ne-am gândit la aceast tandem înainte de a începe negocierile. Nu vreau să faceţi nicio diferenţă între mine şi Săndoi, vom fi pe picior de egalitate în ceea ce înseamnă deciziile şi responsabilităţile la echipă. Ne vom înţelege perfect, trebuie să iasă ceva din această colaborare, dacă nu va fi aşa, atunci înseamnă că noi avem o problemă. Eu am peste 500 de meciuri ca antrenor, iar Săndoi a pregătit aproape 10 ani naţionala de tineret, are o viziune foarte bine conturată asupra fotbalului românesc".

"Pentru această echipă mi-a albit părul, aici am fost anagajat, aşa că eu nu mă voi referi la ea decât cu denumirea Universitatea Craiova, nu îi spun CSU", a mai precizat Cîrţu. 

Emil Săndoi: "Acum 2-3 ani declaram că fotbalul românesc are nevoie de Craiova, care rămăsese fără echipă. Indiferent unde am antrenat, cele mai frumoase momente şi cele mai mari bucurii le-am trăit la Craiova şi nici noi nu am rămas datori fotbalului craiovean, aşa cum va fi şi acum. Situaţia este una delicată, ne aflăm pe ultimul loc şi au venit foarte mulţi jucători noi”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete