VIDEO CFR Cluj-Pandurii 1-1. Eric îi dă frisoane lui Petre Grigoraş, al cărui viitor în Gruia se află la mâna lui Paszkany

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj nu a reuşit decât un rezultat de egalitate în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, în etapa a 8-a din Liga 1. Această remiză ar putea să-i grăbească demiterea lui Petre Grigoraş, pe care şefii clujeni nu-l mai vor la cârma echipei.

Cu doar patru puncte adunate în trei etape cu Grigoraş pe bancă, CFR-ul avea nevoie ca de aer de trei puncte pentru a se reabilita în ochii suporterilor şi pentru a-i salva scaunul propriului tehnician. Doar că Pandurii nu a fost deloc o pradă uşoară pentru fosta campioană a României, venind în Gruia cu intenţii ofensive, aşa cum echipa lui Pustai a obişnuit asistenţa Ligii 1 în ultimul timp.

Oaspeţii au început mai bine meciul, dar, contrar cursului jocului, CFR a deschis scorul în minutul 13 prin Cadu, care a transformat un penalty acordat de arbitru pentru un fault în careu al lui Erico la Florin Costea. După deschiderea scorului, gorjenii au căutat egalarea, fără rezultat până la pauză.

După pauză, jucătorii lui Pustai au intrat hotărâţi în joc, iar golul a căzut în minutul 59, atunci când Eric a profitat de o respingere greşită a lui Felgueiras şi a restabilit egalitatea. Chiar şi după marcarea golului, oaspeţii au continuat să preseze, iar Rubio a ratat singur cu portarul în minutul 63. De partea cealaltă, clujenii nu au fost capabili să mai pună în pericol poarta lui Stanca, astfel că meciul s-a terminat la egalitate.

Remiza din această seară îi pune în pericol postul lui Petre Grigoraş, care, potrivit informaţiilor venite din interiorul formaţiei clujene, va fi demis în cel mai scurt timp de Arpad Paszkany.

CFR Cluj: Felgueiras - Hora, Cadu, Piccolo, Camora - Obiora (Muniru '66), Djokovic (Gabionetta '80) - Maah, Rui Pedro (Voiculeţ '34), Costea - Ogbu. Antrenor: Petre Grigoraş

Pandurii: Stanca - Pleaşcă (Nicoară '27), Erico, Christou, Momcilovici - Anton (Cristea '72), Breveeld - Buleică, Eric, Ciucur - Matulevicius (Rubio '55). Antrenor Cristian Pustai.

Arbitri: Ovidiu Haţegan (central) - Cristian Nica, Valentin Avram (asistenţi).

VIDEO rezumat CFR Cluj-Pandurii

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”