VIDEO Ca în Fâşia Gaza: explozii în lanţ la intonarea imnului Ungariei. Replica maghiarilor la „Deşteaptă-te, române“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa au venit la meci mulţi dintre fanii tricolorilor

Punctul cel mai fierbinte din stadion a fost graniţa dintre cele două galerii. Acolo, cel puţin în primele 10-15 minute ale jocului, meciul în sine a trecut în plan secund, cele două tabere fiind angrenate în propriul lor „meci“.

Un joc de slabă calitate, România - Ungaria a fost pentru mulţi prilejul de a-şi descărca ura şi frustrarea în public. Şi aici vorbim şi de români, dar şi de unguri. 

Toată săptămâna dinaintea jocului s-a vorbit despre versul golănesc „Pe ei, pe mama lor“ din melodia Iris, iar tricolorii au filmat un clip prin care le-au cerut fanilor să nu recurgă la gesturi şi scandări care ar putea aduce suspendarea terenului. 

Degeaba! S-a scandat „Afară, afară cu ungurii din ţară“ încă de la Piaţa Muncii, iar în interiorul arenei s-a auzit şi replica ungurilor: „Ţiganii, ţiganii“. În acest „vulcan“ din care a erupt toată mizeria, care n-are nicio legătură cu spiritul sportului, cei care au stat la Peluza Nord, inelul 3 au avut ocazia de a se duela faţă în faţă cu galeria ungurilor. 

Imaginile de mai jos spun totul despre modul în care s-au comportat cele două galerii pe „Arena Naţională“:

„BOMBARDAMENT“ LA IMNUL UNGARIEI

MAGHARII S-AU îNTORS CU SPATELE LA IMNUL ROMÂNIEI

GALERIA MAGHIARĂ A FOST ATACATĂ CU PETARDE

FORŢELE DE ORDINE AU GOLIT UN SECTOR AL STADIONULUI

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor