VIDEO Anarhie la Sofia. Sediul federaţiei bulgare de fotbal, vandalizat de către fanii lui ŢSKA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai titrată echipă din ţara vecină a intrat în faliment şi se pregăteşte să dispară. Cel puţin în actuala formă. Planurile privind reorganizarea clubului nu i-au convins şi pe suporterii lui ŢSKA, care au luat cu asalt sediul federaţiei

“ŢSKA Sofia a dispărut, în forma pe care o ştiaţi”, a sunat anunţul făcut în urmă cu câteva zile de către legendarul Hristo Stoicikov (47 de ani), numit antrenor la echipă pe 12 iunie. 

Din cauza problemelor financiare, peste 20 de milioane de euro, ŢSKA Sofia (31 de titluri şi 20 de Cupe ale Bulgariei), urma să intre în faliment, iar Stoicikov, care a preluat o parte din acţiunile grupării, a gândit o strategie de salvare. 

Cum n-a apărut niciun “salvator”, cineva care să plătească datoria şi să devină acţionar majoritar, soluţia găsită de către oficiali a fost înfiinţarea unei noi companii şi a unei noi echipe. 

Pentru a nu dispare de pe prima scenă, şi pentru că regulamentele din Bulgaria o permit, Stoicikov a anunţat că va avea loc o fuziune cu o altă grupare din prima ligă. 

S-au vehiculat mai multe nume, iar cea mai plauzibilă variantă pare fuzionarea lui ŢSKA Sofia cu Litex Loveci, ultima grupare, de altfel, antrenată de Stoicikov. 

Doar că toate acest planuri nu le convin fanilor lui ŢSKA. Aproape 1.000 de suporteri au atacat în această după-amiază sediul federaţiei din centrul Sofiei. 

Potrivit informaţiilor agenţiei Novinite, aceştia au aruncat cu torţe şi cu bucăţi de pavaj în sediul federaţiei. Au fost sparte mai multe geamuri, dar, din fericire, n-a existat niciun rănit. 

Ulterior, fanii lui ŢSKA s-au îndreptat spre propria arenă, unde au protestat împotriva noilor planuri de reorganizare a clubului. 

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi