VIDEO Accidentare oribilă la un meci din Qatar: glezna unui jucător a trosnit sub privirile oripilate ale celor din jur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zandi (în verde) a fost contrat în momentul şutului

Un meci din prima ligă din Qatar a produs un moment groaznic, care a făcut înconjurul lumii. Vă avertizăm că imaginile sunt de-a dreptul şocante.

Mulţi au impresia că a fi fotbalist profesionist la un nivel cât de cât înalt înseamnă doar să câştigi mulţi bani, să conduci maşini scumpe şi să petreci în compania unor femei top-model. În realitate, cariera unui jucător se poate încheia într-o fracţiune de secundă! Dovada? Ce s-a întâmplat în ultima etapă a campionatului din Qatar.

Îngroziţi, jucătorii au chemat medicul

În minutul 79 al meciului Al-Ahli – Al-Muaidar, iranianul Fereydoon Zandi se pregătea să şuteze la poată, când a fost contrat violent de muntenegreanul Dikanovici. Chiar dacă în momentul impactului s-a auzit cum glezna lui Zandi a trosnit, Dikanovici a încercat să continuă faza până când a fost oprit prin fault. 

Imediat, medicii au fost chemaţi pe teren de către jucătorii oripilaţi ai celor două echipe care au văzut cum arată piciorul lui Zandi. Mijlocaşul de 34 de ani al celor de la Al-Ahli a fost transportat la spital, s-a şi operat deja, însă, probabil, îşi va încheia cariera.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINI VIDEO CU MOMENTUL ACCIDENTĂRII

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată