VIDEO Accidentare groaznică la Craiova - Viitorul: piciorul jucătorului a cedat ca o scobitoare. Hagi, reacţie jenantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bancu (albastru) e atacat violent de Şeroni

Meciul din optimile Cupei României a fost umbrit de un moment terifiant, care poate compromite cariera unui fotbalist la doar 22 de ani.

CSU Craiova merge înainte în Cupa României, însă a plătit calificarea cu preţul pierderii unui fotbalist de perspectivă, cel puţin pentru un an. În minutul 96 al meciului cu Viitorul, la scorul de 1-1, Alin Şeroni, fundaşul echipei lui Hagi, a avut o intrare criminală, din spate, asupra lui Nicuşor Bancu. Pe reluare s-a văzut cum piciorul jucătorului de la Craiova a trosnit sub crampoanele lui Şeroni.

Deşi intervenţia lui Şeroni a fost una sălbatică, arbitrul Florin Miron i-a dat doar „galben“! Şeroni a văzut imediat şi „roşu“ doar pentru că mai avea un avertisment. Dincolo de decizia scandaloasă a centralului, a surprins neplăcut şi reacţia lui Hagi. Deşi a evoluat la cel mai înalt nivel şi ar fi trebuit să înţeleagă, din start, că Bancu a suferit o accidentare cumplită (mai ales că cei din jur îşi puneau mâinile în cap când ajungeau lângă Bancu), Hagi a ţinut să-l certe pe arbitrul de rezervă şi să protesteze la eliminarea lui Şeroni pentru al doilea „galben“!

Situaţia lui Bancu a fost atât de gravă, încât salvarea a intrat pe gazon şi l-a transportat pe jucătorul celor de la CSU Craiova la spital. Fotbalistul de 22 de ani are dublă fractură de tibie şi peroneu şi va lipsi de pe gazon, aproape un an. 

După ieşirea lui Bancu de pe teren, partida a continuat cu Viitorul jucând în nouă (înainte de Şeroni fusese eliminat şi Puţanu, în minutul 80) şi CSU în zece. Asta deoarece oltenii efectuaseră deja toate schimbările şi nu l-au putut înlocui pe Bancu. 

Meciul s-a încheiat cu victoria craiovenilor, care au dat golul calificării, în minutul 112.

Mai bine nu ne calificam decât să i se întâmple asta lui Bancu. Aş fi preferat să pierdem, sunt marcat, sunt confuz la momentul ăsta. Îmi pare rău, era un copil aşa de bun. De ce întotdeauna li se întâmplă oamenilor buni lucrurile astea? Să sperăm că va avea puterea să treacă peste asta. Sorin Cârţu antrenor CSU Craiova

Hagi şi-a „reparat“ gafa la final

După încheierea jocului, Hagi a realizat că a dat-o în bară, când a atacat arbitrul pentru eliminarea unui jucător de al său, care a rupt piciorul unui adversar.

„E greu să vorbeşti după ce a păţit un copil ceea ce a păţit. Ne pare rău, pentru că e un copil foarte bun. E foarte greu să mai vorbim despre fotbal. Sunt lucruri urâte care se întâmplă, e un risc care şi-l asumă un sportiv. Sper să aibă puterea să revină ca Dan Roman şi ca alţii care au trecut prin aşa ceva. Îi transmit să aibă toată energia necesară pentru a reveni cât mai repede pe teren, e un copil foarte bun“, a declarat Hagi la sport.ro.

VEZI CUM S-A ACCIDENTAT BANCU

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort