Victorie pentru FRF: Regula Under 21 nu este discriminatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu, preşedinte FRF. FOTO Eduard Enea

Regula jucătorului sub 21 de ani, impusă în acest sezon de FRF echipelor din Liga 1, nu are caracter discriminatoriu şi poate fi aplicată în continuare.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării constată, într-un document oficial trimis Federaţiei Române de Fotbal, că iniţiativa tratamentului diferenţiat pe criterii de vârstă este justificată în mod obiectiv şi rezonabil de un scop legitim, mijloacele de realizare sunt corespunzătoare şi necesare, iar măsura este proporţională cu scopul.

Instituţia îşi fundamentează poziţia clară privind faptul că scopul introducerii acestei reguli “este legitim şi rezonabil” inclusiv prin poziţia Curţii Europene de Justiţie a Comisiei Europene, care a reţinut că “menţinerea unui echilibru între interesul cluburilor de a obţine un anumit rezultat sportiv/anumite performanţe sportive şi încurajarea acestora de a legitima şi antrena jucători tineri trebuie considerat ca fiind un scop legitim”.

Totodată, colegiul director al CNCD apreciază că “metoda la care a recurs FRF nu numai că este una adecvată şi necesară pentru atingerea scopului legitim, dar este şi una efectivă”, iar “astfel de reguli contribuie la atingerea unui echilibru între interesele ce se manifestă în viaţa fotbalistică, sprijinind jucătorii tineri”. Astfel, regula “obligă cluburile de fotbal să dezvolte strategii sportive pe termen lung în privinţa promovării jucătorilor tineri, a bazei de selecţie la nivel de juniori”.

CNCD concluzionează că proiectul privind obligativitatea cluburilor de a avea pe teren pe toată durata jocului jucători sub 21 de ani nu are caracter discriminatoriu. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”