Victorie cu sacrificiu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Ungureanu s-a accidentat grav în meciul contra Croaţiei

România a câştigat primul meci din Grupa I Principală, scor 31-22 (14-12), contra Croaţiei, şi continuă astfel lupta pentru o medalie la Europeanul de handbal feminin. Accidentarea gravă a Paulei Ungureanu ne va da mari bătăi de cap la partidele viitoare, deşi succesul de aseară ne aduce mai aproape de semifinale.

Aflate sub presiune înaintea partidei, ambele combatante au început precipitat meciul şi greşeliile au abundat în cele două tabere. Fostă jucătoare în Croaţia, portăriţa Paula Ungureanu (14 intervenţii în total) a fost cea care a făcut diferenţa în debutul confruntării.

Evoluţia Paulei a fost completată totodată şi de un joc excelent al pivotului Oana Manea. România a condus astfel în permanenţă la unu-două goluri pe toată durata primei reprize, dar ineficacitatea extremelor şi „torpilele" trimise de croate de la linia de nouă metri ne-au împiedicat să ne distanţăm pe tabelă.

Finalul primei părţi a fost unul cu emoţii. Neagu a călcat strâmb şi a fost foarte aproape să se alăture Cristinei Vărzaru pe lista accidentatelor. Sesizând jocul slab al extremelor Ardean şi Paraschiv, selecţionerul Radu Voina le-a introdus-o în partea secundă pe teren pe Roxana Han şi pe Ada Nechita, acestea aducând imediat un plus în ofensivă. Victoria oarecum scontată înaintea partidei a trecut însă în plan secund pe finalul meciului deoarece Paula Ungureanu a aterizat greşit la o paradă şi ar putea rata şi ea tot turneul.

Au marcat pentru România: Manea 7 , Neagu 7, Fiera 4 , Nechita 4, Stanca 4, Geiger 1, Han 1, Paraschiv 1, Brădeanu 1 şi Ardean 1. Ca de fiecare dată, organizatorii au decis handbalista meciului. După meciul de aseară, premiul i-a revenit Oanei Manea.

Spania, aut din ecuaţia calificării

Vicecampioane continentale, ibericele au pierdut aseară confruntarea cu suprinzătoarea naţională a Muntenegrului, scor 20-22, ieşind astfel complet din calculele calificării în semifinalele competiţiei. Acest rezultat nu pică tocmai bine pentru tricolore, care în acest moment nu au nicio victorie directă în faţa unei adversare cu şanse la calificarea în faza următoare.

Rezultate / Program

Grupa I

Ieri

Spania - Muntenegru  20-22
ROMÂNIA - Croaţia 31-22

Danemarca - Rusia s-a disputat după închiderea ediţiei

Azi

ROMÂNIA - Muntenegru

17.45 / TVR2

Spania - Rusia 19.45
Danemarca - Croaţia 21.45

Joi, 16 decembrie


ROMÂNIA - Rusia  17.45 / TVR2
Spania - Croaţia  19.45
Danemarca - Muntenegru  21.45

Clasament

1. ROMÂNIA    3    2    0    1    83-73    4P
2. Danemarca    2    2    0    0    47-41    4p
3. Muntenegru    3    2    0    1    74-71    4p
4. Rusia    2    1    0    1    52-48    2p
5. Croaţia    3    1    0    2    75-89    2p
6. Spania    3    0    0    3    65-74    0p

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie