Victor Piţurcă: „Nu sunt dorit 100 % la FRF. Pot negocia cu orice echipă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă, selecţionerul României FOTO Mediafax

Victor Piţurcă a susţinut, joi, o conferinţă de presă în care a discutat despre subiectul principal care i-a implicat numele în ultimele săptămâni: o eventuală plecare în fotbalul arab, la Al Ittihad.

O conferinţă atipică pentru selecţionerul României, în sensul că durata ei a fost de două-trei ori mai mare decât de obicei, au existat  mai puţine ironii şi mai multe date, primele declarate de el, despre renunţarea la echipa naţională. N-au lipsit situaţiile ilare, cum ar fi faptul că nu ştia durata contractului cu Federaţia Română de Fotbal, existând o confuzie în privinţa anului expirării: 2015 sau 2016?

Conferinţa lui Victor Piţurcă

„Existau şanse sub 1% să plec la Al Ittihad, pentru că nu discutasem cu nimeni de la acest club. După meciul cu Grecia, marţi, am avut o întâlnire de aproape două ore, am discutat, a rămas că oamenii din conducerea clubului să decidă dacă sunt de acord cu pretenţiile mele. Nu s-a întâmplat lucrul acesta, iar aseară am decis că toată tranzacţia să se oprească aici. 

M-am înţeles cu preşedintele FRF ca în cazul în care plec să plătesc jumătate din acea clauză, adică 700.000 de euro. Vreau să le mulţumesc celor de la Al Ittihad că m-au dorit. Nu întotdeauna ceea ce dorim se şi întâmplă. Când am plecat de acasă, mi s-a telefonat că cei de la Al Ittihad vor să platească şi clauza, dar deja decisesem că totul s-a încheiat.

Nu neapărat mi-am dorit eu să plec de la federaţie, dar când vine o ofertă pe care nu poţi să o refuzi, atunci eşti obligat să-i dai curs. Sigur aş fi plecat dacă cei de la Al Ittihad ar fi acceptat condiţiile mele. De ce? Pentru că vine un moment când trebuie să faci acest lucru. Am avut numeroase performanţe la echipa naţională şi s-a întâmplat ca munca să nu-mi fie respectată. Până după cele doua meciuri, cu Ungaria şi Finlanda, orice posibilitate de a pleca este închisă. Dacă va exista o ofertă dupa meciul cu Finlanda, voi da curs din nou. Nu scrie în contractul meu că n-am voie să negociez cu alt club. Pot negocia cu orice echipă. Scrie că plătesc dacă plec şi reziliez unilateral. 

Nu ştiam că am contract până în 2016. Eu ştiam că se termină în toamna lui 2015. Acum am constatat că se încheie până în 2016. Cred că este o greşeală de redactare. Simt că nu sunt dorit 100% la FRF. Este normal să mă deranjeze că a apărut în presă contractul meu. Nu este normal să se întâmple aşa ceva la o instituţie ca FRF. Acest lucru a reuşit să mă convingă că nu sunt dorit. Am mai avut oferte. O echipă naţională din Golf îmi oferea trei milioane de euro. A fost imediat după ce am fost demis, după turneul final din Austria şi Elveţia“.

Ce-l aşteaptă pe Victor Piţurcă la Jeddah, oraşul pentru care ar fi dispus să renunţe la România: temperaturi record de 48 de grade Celsius, în luna septembrie

Victor Piţurcă, înaintea debutului României în preliminariile Euro: „Sub 1% şanse să plec la o echipă din Golf“

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată