Victor Piţurcă, înaintea debutului României în preliminariile Euro: „Sub 1% şanse să plec la o echipă din Golf“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a susţinut, luni, o conferinţă de presă, în cadrul căreia a vorbit despre lotul alături de care va aborda primul meci din preliminariile Campionatului European 2016. Partida cu Grecia este programată pe 7 septembrie, în deplasare, fără spectatori.

Victor Piţurcă: „Începe o nouă campanie de calificare a echipei României. Primul adversar e Grecia, echipa considerată cea mai valoroasă din grupă. E un meci de început, e extrem de important să plecăm cu puncte şi cred că şansele României de calificare ar fi foarte, foarte mari. Avem experienţa celor două jocuri de baraj, unde am pierdut în Grecia, într-o manieră chiar categorică. Fiecare joc are istoricul lui, altfel ar fi stat lucrurile dacă nu s-ar fi acordat Greciei acel gol din ofsaid. Ne interesează ce vom realiza duminică, la Atena. 

Ca de obicei sunt anumite probleme în lot, lipsesc anumiţi jucători, din diverse motive. Lotul pe care-l am la dispoziţie e format din cei mai valoroşi şi în formă jucători ai momentului. Dacă reuşim să învingem, ar fi aproape ca o calificare. Pe Florin Gardoş şi Lucian Sânmărtean aş fi vrut să-i convoc, dar din păcate, acesta din urmă s-a accidentat chiar înainte de meciul cu Grecia. El a început să fie mult mai responsabil odată venit la Steaua, eu eram mulţumit de prestaţiile lui şi cu siguranţă ar fi fost chemat. Schimbările din lotul Greciei nu mi se par mari. Au dispărut trei jucători de mare experienţă, însă există înlocuitori, sunt foarte mulţi jucători din campionate tari la dispoziţie.

Este problemă că doar un singur portar apără constant. Nu pot să mă plâng de Ciprian Tătăruşanu, care, în general, a apărat. Ar mai fi Costel Pantilimon... Sper să avem şi şansă, fără noroc e foarte greu. Programul din toamnă e unul foarte greu, cu cele mai valoroase echipe din grupă jucăm în deplasare. Dacă reuşim un rezultat bun cu Grecia, repet, şansele de calificare sunt mari. Moţi era a cincea variantă la echipa naţională. Gardoş nu joacă, Vlad Chiricheş nu, era normal să vino Cosmin Moţi la echipa naţională. Echipa Greciei este extrem de speculativă, nu spectaculoasă, sper ca jucătorii să nu mai greşească, atât aşteaptă. Dacă ajunge să mai marcheze, e foarte greu să câştigăm noi.
Şansele să plec la o echiă din Golf sunt sub 1%. Nu am vorbit cu niciun oficial al vreunui club, ceea ce a apărut sunt doar speculaţii. “.

Lotul convocat de Victor Piţurcă

Portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);

Fundaşi: Srgian Luchin (Steaua Bucureşti), Gabriel Tamaş (Watford), Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Dragoş Grigore (Toulouse), Răzvan Raţ (PAOK Salonic), Constantin Grecu (Dinamo Bucureşti);

Mijlocaşi: Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Andrei Prepeliţă (Steaua Bucureşti), Ovidiu Hoban (Petrolul Ploieşti), Gabriel Enache (Astra Giurgiu), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Vlad Achim (Ceahlăul Piatra Neamţ);

Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Ciprian Marica (Konyaspor), Alexandru Chipciu (Steaua Bucureşti), Claudiu Keşeru (Steaua Bucureşti).

Naţionala scapă de Piţurcă: o echipă arabă i-a dat un salariu colosal. Noul selecţioner vine tot din Orient

EXCLUSIV Impresarul care l-a dus pe Piţurcă la arabi a vorbit: „Urmează să semneze cu Al-Ittihad“. Ce salariu a cerut

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine