Veterana Cătălina Ponor a terminat calificările la gimnastică. A ratat finala la sol, însă se va lupta pentru medalii la bârnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Ponor a fost portdrapelul României

Cătălina Ponor, portdrapelul României, a reuşit să se califice în finala la bârnă a competiţiei de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio, ratând însă calificarea în ultimul act la sol.

UPDATE Cătălina Ponor s-a calificat, duminică noapte, în finală la bârnă la Jocurile Olimpice de la Rio, fază în care va concura pentru medalie în 15 august.

Cătălina Ponor a fost notată, duminică seară, în subdiviziunea a 2-a, cu 14,900, iar în cursul nopţii, când s-au încheiat evoluţiile din subdiviziunea a 5-a, gimnasta tricoloră a aflat şi vestea calificării sale în finala la bârnă de pe locul 5.

Primele opt clasate în calificări la acest aparat vor performa în finala din 15 august.

”Nu-mi vine să cred că se întâmplă cu adevărat. La 29 de ani, trei ani de stat acasă, revenire în gimnastică în aprilie 2015, operaţie la tendonul lui Ahile, cinci luni de recuperare şi sunt aici, cu singura mea şansă de a obţine ce-mi doresc”, a scris Cătălina Ponor pe contul ei de Facebook. 

UPDATE Gimnasta Cătălina Ponor a ratat calificarea în finală la sol, la Jocurile Olimpice de la Rio, cu nota 14,200 ocupând locul 9 la începutul subdiviziunii a patra din cinci programate în calificări, în condiţiile în care doar primele opt clasate vor evolua în finalele pe aparate.

Cătălina Ponor a obţinut nota 14,200 la sol în calificările de duminică în subdiviziunea a 2-a, iar după încheierea celei de-a treia subdiviziuni, sportiva tricoloră se afla pe locul 9, dar prima gimnastă americană intrată la sol, Gabrielle Douglas, a primit nota 14,366 şi a depăşit-o în clasament pe Ponor.

Astfel, Cătălina Ponor ratează finala la sol, în condiţiile în care doar primele opt clasate ajung în ultimul act.

-ŞTIREA INIŢIALĂ-

Notele obţinute de Cătălina Ponor obţinute, duminică, în subdiviziunea a 2-a a calificărilor sunt următoarele: sol – 14,200 şi la bârnă – 14,900. Calificările includ cinci subdivizuni, ultima fiind programată de la ora 03.57 (ora României), astfel că abia atunci se vor cunoaşte echipele calificate în finală, dar şi sportivele care obţin calificarea în finală la individual-compus şi în finalele pe aparate. Finala feminină la individual-compus va avea loc în 11 august, iar finalele pe aparate, între 14-16 august.

Cătălina Ponor este singura reprezentantă a gimnasticii feminine româneşti la Rio de Janeiro. Ea se află la a treia participare la Jocurile Olimpice, după cele din 2004 şi 2012.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani