Veşti proaste despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea lui Michael Schumacher rămâne în continuare critică, la aproape trei luni de la gravul accident suferit de fostul mare pilot german pe o pârtie din staţiunea franceză Meribel, acesta ajungând să cântărească aproape 54 de kilograme, potrivit Daily Mail.

Michael Schumacher şi-a pierdut 25% din masa corpului în cele 83 de zile de când se află în stare de comă indusă, iar acum cântăreşte numai 54 de kilograme, scrie Daily Mail (jurnaliştii de la Gazetta dello Sport susţin că germanul a ajuns la 55 de kilograme).

Cu toate că pilotului german, în vârstă de 45 de ani, îi sunt masaţi zilnic muşchii, acest lucru nu poate preveni atrofierea musculară

Doctorul Andreas Zieger, neurolog la spitalul din Oldenburg, a vorbit joi cu presa germană informându-i pe jurnalişti că rănile pe care Schumacher le-a suferit au dus la intrarea acestuia în „pseudocomă”, informează publicaţia germană „Bild”

„O explicaţie posibilă pentru durata îndelungată a fazei de recuperare poate fi o rană severă a lobului cerebral frontal. Aceasta duce la pseudocomă. Schumacher realizează ce se întâmplă în jurul sau, dar nu poate reacţiona în niciun fel”, a declarat Zieger pentru  presa germană.

Medicul a precizat că Schumacher  „poate rămane pentru câţiva ani în stare vegetativă”, dacă acesta va reuşi să se trezească.

Profesorul Gereon Fink, expert neurolog din Koln, susţine că „starea de sănătate a lui Michael Schumacher este aparent mai rea decât se spera. De asemenea, acesta a subliniat că „în funcţie de locul în care sângerarea a avut loc poate duce la paralizie unilaterală, tulburări de vorbire sau modificări de personalitate”.

Într-un comunicat de presă dat publicităţii acum câteva zile, familia lui Michael Schumacher şi-a exprimat speranţa că fostul pilot va reuşi să depăşească această situaţie şi că va putea reveni în sânul familiei. „Există uneori mici semne încurajatoare. Dar noi suntem conştienţi că trebuie să avem multă răbdare”, a precizat purtătorul său de cuvânt, Sabine Kehm.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul