Veşti bune înainte de Fed Cup. Simona Halep se pregăteşte să revină şi se antrenează zilnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va înfrunta Serbia în Fed Cup, confruntarea având loc pe 19 şi 20 aprilie, iar Simona Halep se pregăteşte zilnic pentru revenirea pe teren. Căpitanul „tricolorelor“, Alina Tecşor, a vorbit despre situaţia celei mai bine clasate românce din ierarhia mondială a tenisului feminin.

„Simona Halep se simte bine şi se antrenează zilnic la Centrul Naţional de Tenis. Sorana Cîrstea este la Charleston. La rândul său, Monica Niculescu pleacă în aceste zile la competiţia de la Katowice, în Polonia, iar Irina Begu este în Columbia. Săptămâna viitoare va fi nominalizată şi componenţa echipei noastre, 

În calitate de căpitan al echipei României de Fed Cup îmi doresc să avem parte de o săptămână reuşită, unitate în echipa noastră, motivaţie, optimism şi să ne bucurăm de un asemenea eveniment organizat acasă. Cu siguranţă scopul principal este să ne calificăm la Grupa Mondială II, dar şi mai important este să trăim emoţiile meciurilor într-o echipă puternică şi unită, care s-a consolidat la Budapesta anul acesta“, a declarat Alina Tecşor pentru DigiSport.
Echipa feminină de tenis a României s-a calificat în februarie, la Budapesta, în play-off-ul pentru Grupa Mondială II. Ţara noastră va întâlni Serbia, în baraj, în perioada 19-20 aprilie, la Arenele BNR din capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep, despre pregătirea pentru Fed Cup, unde România va întâlni Serbia

Simona Halep, despre operaţia de micşorare a bustului: „De atunci s-a schimbat tot“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu