Veste bună pentru echipa naţională! Costel Pantilimon a fost, în premieră, integralist la Sunderland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul Costel Pantilimon a fost pentru prima oară în acest sezon titular în poarta lui Sunderland, ceea ce ar putea reprezenta un mare avantaj pentru echipa naţională, în contextul în care celălalt portar, Ciprian Tătăruşanu, este mai mereu rezervă la Fiorentina.

Antrenorul lui Sunderland, Gus Poyet, nemulţumit de evoluţia slabă a celuilalt portar, Vito Manone, din etapele precedente, i-a dat în sfârşit credit lui Costel Pantilimon. Românul a fost pentru prima dată titular la Sunderland în Premier League în partida jucată în deplasare cu Crystal Palace şi câştigată de oaspeţi cu 3-1.

“A fost o decizie foarte dificilă şi am avut multe, multe motive. Nu e plăcut când ai ghinion, dar Costel a venit în club cu ideea de a juca şi a aşteptat şansa lui. Îmi place cu adevărat Vito, a fost uimitor, dar când ai o serie proastă în poartă, plăteşti preţul.”, a declarat Gus Poyet înaintea partidei cu Crystal Palace.

Pantilimon nu a avut prea mult de lucru în poarta lui Sunderland în acest meci, având însă ghinion la golul încasat, care a fost, de fapt, un autogol. Cu acest succes, echipa românului urcă pe locul 15 în clasament, cu 11 puncte la activ.

Acesta a fost doar al treilea meci oficial jucat de Pantililon pentru Sunderland. Până acum, românul jucase doar în două partide din Cupa Ligii, una câştigată cu 3-0 în faţa lui Birmingham, iar a doua pierdută cu 1-2 contra lui Stoke City.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!