Vasile Miriuţă, susţinut de conducerea ASA Târgu-Mureş: “Nu-l dăm afară!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Director al vicecampioanei ASA Târgu-Mureş îşi arată susţinerea faţă de antrenorul Vasile Miriuţă, dezminţind zvonurile conform cărora ar intenţiona să-l demită.

"În ciuda zvonurilor şi a speculaţiilor apărute în presă în ultimele zile, în ceea ce priveşte o eventuală înlocuire a antrenorului Vasile Miriuţă, consiliul director al clubului ASA Tîrgu-Mureş, doreşte să îşi exprime în mod public sprijinul faţă de actualul antrenor al formaţiei noastre şi infirmă pe această cale orice informaţie privind schimbarea sa din funcţia de antrenor principal al ASA Tîrgu-Mureş. De asemenea, conducerea echipei noastre îl asigură pe Vasile Miriuţă de întreg sprijinul său şi doreşte să transmită suporterilor echipei noastre că informaţiile apărute în presă sunt pure speculaţii, menite, probabil, să destabilizeze atmosfera din cadrul echipei şi din jurul acesteia", se arată într-un comunicat de presă.

După şapte etape, vicecampioana ASA Târgu-Mureş ocupă locul 5 în clasamentul Ligii I, cu 10 puncte, obţinând două victorii şi patru rezultate de egalitate şi fiind învinsă o singură dată.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Compania farmaceutică AC HELCOR aniversează 35 de ani de inovație farmaceutică și progres tehnlogic
Un pompier chemat la o intervenție a descoperit că victima era chiar fiul său. Tânărul murise într-un accident rutier
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO