Varga a ratat Rusia şi a ajuns în Liga a IV-a!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Varga

Fotbalistul Sportului n-a mai reuşit să prindă un transfer în străinătate şi se pregăteşte cu echipa secundă a studenţilor din Regie.

Dacian Varga este unul dintre fotbaliştii despre care, la un moment dat, se spunea că n-are cum să lipsească de la echipa naţională. Din cauza inconstanţei, dar şi contractului pe care îl are cu Sportul Studenţesc, el se află acum într-o situaţie ingrată.

Anul trecut a jucat în Rusia, la Kuban Krasnodar, formaţie antrenată de Dan Petrescu, însă, în decembrie 2011, ruşii au anunţat că nu-l
pot cumpăra definitiv, aşa cum spera patronul studenţilor, Vasile Şiman. Drept pentru care, fotbalistul s-a întors în România şi a sperat toată iarna că va obţine un alt angajament. Acest lucru nu s-a întâmplat, el refuzând o propunere din Bulgaria şi alta din Rusia (liga secundă) din considerente financiare.

Antrenorul daniel Isăilă nu-l vrea în lot

Deşi în condiţiile în care, fiind sub contract cu Sportul, exista posibilitatea ca în retur să evolueze pentru echipa din Regie, Varga şi-a tăiat şi această posibilitate. A mers cu clubul în cantonament, în Antalya, unde însă a avut un comportament neadecvat. Făcea figuri la antrenamente, îşi înjura colegii, iar în ultima săptămână şi-a adus prietena în Turcia alături de echipă.

şiman cere două milioane de euro pe el

Toate aceste lucruri i-au adus excluderea din lotul primei echipe, măsură impusă de antrenorul Daniel Isăilă. Deşi Vasile Şiman a strâmbat din nas la hotărârea tehnicianului, startul bun luat de Sportul, care a luat şase puncte din şase în primele două etape din primăvară, l-a determinat pe patron să accepte trimiterea jucătorului la echipa secundă, care activează în Liga a IV-a.

Acolo se pregăteşte Varga, aşteptând un transfer care să-i mulţumească pretenţiile. Preţul cerut de patron, în jur de două milioane de euro, pare însă un impediment important în realizarea lui, fiind greu de crezut că poate oferi cineva această sumă.

Strică atmosfera la echipă

Deşi Sportul are mari probleme de efectiv, reuşind greu să strângă 15 jucători pe care să-i poată trece sâmbătă, la meciul cu Dinamo, pe foaia de arbitraj, Daniel Isăilă refuză să apeleze la Dacian Varga, considerând că acesta strică atmos-
fera la echipă.

Dacian Şerban Varga

- Data naşterii: 15.10.1984
- A jucat la: Sportul (2003-2008), Unirea Urziceni (2008-2009), Sportul (2008-2009), Unirea Urziceni (2009-2010), Rapid (2010),Sportul (2010-2011),
Kuban Krasnodar (2011) 
- Selecţii la naţională: 3
- Meciuri în Liga Campionilor: 6

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare