„Valiza“ anului 2017. Cum îi motivează Gigi Becali pe cei de la CFR Cluj înaintea meciului cu Viitorul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali (foto: New York Times)

Gigi Becali crede că echipa pe care o patronează va lua titlul sâmbătă, apreciind că Viitorul nu ar putea învinge CFR Cluj în formă bună, iar FCSB va "spulbera" CS Universitatea Craiova. "M-am băgat eu şi luăm titlul, o să vedeţi", a declarat latifundiarul din Pipera.

Mai exact, Becali le-a sugerat celor de la CFR Cluj că ar fi dispus să-l achiziţioneze cu o sumă importantă, de până la un milion de euro, pe tânărul Răzvan Horj (21 de ani), care mai are un an de contract cu clujenii. 

Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a respins acuzaţiile de non-combat în meciul cu Dinamo, formulate de Gigi Becali, precizând că jucătorii săi nu se prostituează şi că va merge să câştige partida de la Ovidiu, cu FC Viitorul, din ultima etapă a play-off-ului Ligii I.

"Dacă unii sunt aşa buni, de ce nu au câştigat până acum, că au fost la mâna lor? Trebuia să bată Dinamo, trebuia să-i bată pe Viitorul şi erau campioni. Acum, CFR non-combat cu Dinamo. Nu, am jucat şi vom juca şi la Viitorul cu cea mai bună echipă pe care o am la dispoziţie. Vor evolua toţi jucătorii pe care îi am la dispoziţie. În afară de Camora, care e accidentat, şi de Gomelt, care stă de trei săptămâni, şi Tiago, care e suspendat, toţi jucătorii vor intra în teren. Voi alinia cea mai bună echipă. Pe mine nu mă interesează cine câştigă campionatul, pe mine mă interesează să jucăm pentru onoarea noastră şi pentru suporteri. După declaraţiile de săptămâna asta ale patronului de la Steaua, mi s-au atacat şi jucătorii. Nu e frumos, pentru că şi eu aş putea să fac acelaşi lucru cu alţii. Cel mai important este să ne respectăm. Nu trebuie să ne spună el cu cine să jucăm. Deac şi Omrani au jucat la fiecare meci, va juca şi Rus, va juca şi Păun, va juca şi Nouvier, va juca şi Peteleu, va juca şi Larie, va juca Horj, voi băga cea mai bună echipă, pentru că ne interesează să nu ne facem noi de râs. Mergem să câştigăm la Viitorul. Ah, dacă Domane fereşte, ne bate Viitorul, o să se spună că am stat capră. Dacă batem Viitorul o să se spună că Miriuţă e dinamovist şi a tras pentru Dinamo. Jucătorii mei nu se prostituează. Eu îmi cunosc foarte bine jucătorii şi bag mâna în foc pentru ei. Marc a venit la mine plângea: <Mister, nu e posibil aşa ceva>. Să-l ataci cu blat şi alte chestii. Cine se mai duce în ziua de azi să le spună jucătorilor... Păi intri la puşcărie. Păcat, pentru că e un băiat extraordinar şi eu ştiu ce rău i-au picat aceste declaraţii făcute de unii oameni", a declarat Miriuţă.

"Mereu le-am spus jucătorilor...asta e meseria voastră, cum nu vă convine să vă accidenteze, aşa nici voi să nu faceţi. Lăsaţi alunecările şi călcatul pe glezne. Eu nu vreau să fac lupte, eu vreau să fac fotbal. Nu sunt ghicitor, eu sunt proprietar, ce fac alţii nu ştiu, nu cred că trece cineva peste ordinul meu, aşa ceva nu se face. Sunt nişte copii, Ivan sau Bancu sau Băluţă să câştige bani, dar aşa ceva nu se face. Că ne ciondănim noi e una, dar să pui viitorul oamenilor în pericol e alta. Nu îţi baţi joc de competiţie în ultima etapă şi pui patru copii în teren. Să pună cea mai bună echipă în teren. Au greşit o dată, să nu mai greşească altă dată, ori facem fotbal, ori circ. Eu nu vreau să mă mai cert cu naşul meu nici pentru 200 de titluri sau campionate", a declarat Gigi Becali la DigiSport. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!