Vai şi Bawab de Dinamo: „câinii“ au fost spulberaţi la Craiova. Rednic „fierbe“. Ce a spus şi pe ce jucător l-a pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un tur reuşit de campionat, formaţia din „Ştefan cel Mare“ a început să facă tot mai mulţi paşi greşiţi, iar partida cu CS U Craiova a confirmat criza roş-albilor.

„Câinii“ au bifat al treilea eşec în 15 etape şi al doilea în ultimele trei runde.

Duminică, bucureştenii au cedat cu 0-3 (Bawab 13, 63, Bancu 65), la Craiova, în faţa celor de la CS U.

Rezultatul menţine Dinamo pe locul 5 cu 24 de puncte, dar trei dintre cele patru formaţii aflate în faţa roş-albilor, adică Pandurii (26 de puncte), Steaua (26 de puncte) şi Viitorul (26 de puncte), urmează să joace în această etapă.

„Mă deranjează că am intrat pe teren ca şi cum noi eram Barcelona şi era meciul câştigat. În atac, nu contăm de vreo două meciuri. Fai şi Marc n-au fost ei la Craiova, în zona lor s-au făcut greşelile mari. Din păcate, l-am pierdut şi pe Anton pentru vreo două etape“, a spus Rednic la Dolce Sport, referindu-se la faptul că mijlocaşul adus de la Pandurii a văzut direct „roşu“, în minutul 90+2.

De partea cealaltă, CS U Craiova a urcat un loc, până pe 6, având 22 de puncte.

„Îi felicit pe băieţi, e meritul lor. Chiar au făcut o partidă foarte bună. Exceptând debutul de meci, cred că, după aceea, am controlat jocul şi e o victorie cât se poate de meritată şi frumoasă în acelaşi timp. Am spus înaintea meciului că nu-mi aduceam aminte când a câştigat Universitatea Craiova ultimul meci împotriva lui Dinamo. E bine că am trecut pe locul şase şi am trecut peste acea linie care ne obsedează. 

Azi, am reuşit să desfacem apărarea lor în mai multe rânduri. Am profitat de trei ori, poate am mai avut câteva ocazii, nu ştiu exact. Suntem foarte mulţumiţi de acest rezultat. Meciurile cu Dinamo au o încărcătură specială. Eu mi-aduc aminte de pe vremea când eram jucător. Fiecare oltean, fiecare iubitor de fotbal din această zonă îşi doreşte o victorie cu Dinamo“, a spus antrenorul craiovenilor, Emil Săndoi, la Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare