US Open, deprimant pentru România: Detaliul care arată unde suntem fără Halep

0
Publicat:

Fără Halep (31 de ani), scoasă din circuit de un an, turneele de tenis au început să ne intereseze din nou, în primul rând, prin prisma meciurilor unor coloși din circuitul masculin.

Simona Halep a fost eliminată în turul I de la US Open 2022

Pentru că, sincer vorbind, e și greu să te entuziasmeze competiția fetelor, când vedem că, în săptămânile dinainte de US Open, româncele au adunat înfrângerile pe bandă! Un singur amănunt statistic vorbește de la sine: în turneele de la Montreal, Cincinnati și Cleveland, în șapte meciuri disputate de Sorana Cîrstea (30 WTA), Irina Begu (40 WTA), Ana Bogdan (59 WTA) și Patricia Țig (705 WTA) au fost două victorii și cinci înfrângeri pentru tricolore! Așadar, vom aborda US Open 2023 (28 august – 10 septembrie) cu aceste sportive ieșite din formă. Lângă care e posibil să vină Gabriela Ruse (166 WTA) din calificări.

Am avut deja o vară memorabilă

Cu așteptări reduse de la fetele noastre, atenția va fi îndreptată spre tabloul masculin. Mai ales că deja am avut o vară fierbinte, cu două finale memorabile Alcaraz (Spania, 20 de ani, 1 ATP) – Djokovici (Serbia, 36 de ani, 2 ATP). Ambele au fost colosale, prima fiind câștigată de liderul mondial la Wimbledon, iar a doua de campionul sârb la Cincinnati.

Acum, la Flushing Meadows, tot Alcaraz și Djokovici sunt cotați cu cele mai mari șanse la trofeu. Cu precizarea că spaniolul e chiar deținătorul titlului, după triumful de anul trecut, la capătul unei ediții de la care Nole a lipsit, neavând certificat de vaccinare.

Interes uriaș = mai mulți bani

Imaginile sosite de la New York demonstrează deja interesul uriaș pentru US Open 2023. De pildă, antrenamentele lui Djokovici s-au desfășurat în fața unor tribune pline. Cum veniturile sunt consistente, organizatorii și-au permis să mărească miza financiară. Ultimul Grand Slam al anului va oferi premii de 65 de milioane de dolari, o sumă-record, în creştere cu 8% faţă de ediţia 2022. Iată cum se vor împărți banii, în funcție de rezultatele jucătorilor în probele de simplu:

*Turul I: 81.500 de dolari

*Turul II: 123.000

*Turul III: 191.000

*Optimi: 284.000

*Sferturi: 455.000

*Semifinale: 775.000

*Finala: 1.500.000

*Câștigătorul trofeului: 3.000.000

Ca să ne dăm seama cum a evoluat tenisul din punct de vedere finanicar merită să amintim că, în 1973, când Openul Statelor Unite a devenit primul eveniment sportiv în care valoarea premiilor a fost egală între jucători şi jucătoare, câştigătorii trofeelor la masculin şi feminin au plecat acasă cu câte un cec în valoare de... 25.000 de dolari.

Eurosport transmite US Open în România.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională