Urmează 19 zile de coşmar pentru Steaua. Perioadă decisivă pentru echipa antrenată de Mirel Rădoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi

Roş-albaştrii au cinci meciuri consecutive cu echipe contracandidate la titlu, iar la finalul lor pot şti care este adevăratul obiectiv pentru acest sezon.

Pentru Steaua urmează cinci partide de foc, care vor începe duminică, împotriva Astrei. Va urma apoi miercuri, 2 decembrie, în intermediară, meciul de la Târgu Mureş, iar la final de săptămână, pe 6 decembrie, un şoc cu CS U Craiova, într-un meci considerat acasă, dar jucat în Trivale, departe de Bucureşti. 

Steaua va încheia acest tur de foc cu o dublă împotriva Viitorului, pe care o va întâlni luni, 14 decembrie, în Liga I, şi joi, 17 decembrie, în sferturile Cupei României, ambele la Ovidiu. După aceste cinci meciuri, în care va juca de trei ori în deplasare şi de două ori pe teren neutru, la Piteşti, Steaua va şti dacă se va bate din nou pentru Cupă şi campionat, sau dimpotrivă, pică mai jos de locul şase şi va avea parte de un play-out ruşinos pentru tradiţia acestei echipe.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat