UPDATE: LPF a aprobat caietul de sarcini pentru drepturile TV, licitaţia are loc la 4 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adunarea Generală a LPF a aprobat caietul de sarcini al licitaţiei privind cesiunea drepturilor audio-vizuale, de telefonie mobilă şi internet şi de televiziune, referitoare la difuzarea meciurilor de fotbal din cadrul Ligii I pentru următoarele trei sezoane.

UPDATE: LPF a aprobat caietul de sarcini pentru drepturile TV, licitaţia are loc la 4 aprilie, începând cu ora 12:00.

"Cluburile au studiat caietul de sarcini, s-au făcut propuneri şi s-a ajuns la o concluzie. Caietul de sarcini a fost aprobat cu majoritate de voturi, nu în unanimitate, pentru că Steaua a votat împotrivă, la un anumit segment, Sportul s-a abţinut, iar clubul Universitatea Craiova nici măcar nu a participat. De asemenea, s-au stabilit firma de avocatură care se va ocupa de licitaţie, cea reprezentată de Cătălin Ciubotă, comisia pentru organizarea licitaţiei alcătuită din doi reprezentaţi ai cluburilor şi doi ai LPF, precum şi cele trei persoane care sunt autorizate să semneze contractul cu adjudecătorul sau adjudecătorii licitaţiei. S-a aprobat structura contractului şi s-a rezolvat şi problema cu pachetele, astfel că în final au rămas nouă pachete. Licitaţia a rămas stabilită pentru 4 aprilie, ora 12.00", a declarat Valentin Alexandru, secretarul general al LPF.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, consideră că este puţin important faptul că gruparea Steaua s-a opus acestei hotărâri. "Dacă Adunarea Generală, în unanimitate de voturi, a hotărât, contează unul care a zis nu? Păi asta e democraţia, asta e frumuseţea. Întrebaţi-i pe cei de la Steaua de ce nu au fost de acord. Eu sunt foarte mulţumit de toţi membrii Adunăruii Generale, inclusiv de cei care votează strâmb", a declarat Dragomir.

Adunarea Generală a LPF a amânase, lunea trecută, aprobarea caietului de sarcini al licitaţiei privind cesiunea acestor drepturi.

Şefii echipelor din primul eşalon se întrunesc astăzi pentru a vota componenţa caietului de sarcini. Finanţatorul vasluian a declarat că va propune ca preţul unui pachet să fie de 5 milioane de euro, iar arbitrii să primească un procent mai mare din drepturile de televizare. "Ar trebui încasaţi 50 de milioane de euro fără TVA pentru transmiterea unui sezon. Fotbalistic nu oferă Liga I aceşti bani, însă show-ul care se face în jurul meciurilor merită chiar mai mult. Dacă bălăcăreala şi miştocăreala se vînd e bine pentru echipe, văd că produce şi bani", a mai spus Porumboiu, citat de gsp.ro.

Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a dezvăluit că licitaţia va începe de la 35 de milioane de euro pentru drepturile de televizare, dar mai mulţi şefi din Liga 1, printre care şi Vasile Şiman, au propus ca această sumă să fie mai mare. Preşedintele LPF a mai spus că speră să scoată cel puţin 120 de milioane de euro din vînzarea drepturilor TV.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model