UPDATE. Coman are multiple rupturi musculare la braţul stâng. Lipseşte cel puţin două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dănuţ Coman, portarul Rapidului îşi sărbătoreşte aszăzi onomastica pentru că, deşi puţină lume ştie, îl mai cheamă şi Dumitru, dar în loc să petreacă, goalkeeper-ul a trebuit să ia drumul spitalului pentru a i se stabili un diagnostic după accidentarea la braţul stâng. Şi l-a primit.

Coman a fost nevoit să aştepte 24 de ore după lovitura aplicată de Prepeliţă în meciul de luni seara pentru a se putea pune un diagnostic corect, iar azi a efectuat un RMN. Analizele au arătat multiple leziuni musculare la braţ pentru care este envoie de minimum două săptămâni de repaus total. Jocurile din Cupă, cu CS Mioveni, din campionat, cu Astra şi cel din Liga Europa, de la Varşovia, ies deci din discuţie pentru portar, care va fi înlocuit în această perioadă de Cătălin Straton.

"Rezonanţa magnetică a arătat mai multe rupturi la nivelul muşchilor braţului. Din fericire, la nivel osos totul este în regulă. La o astfel de accidentare e nevoie de două - trei săptămâni de repaus, dar, la cum îl ştiu de luptător pe Dani, există ceva speranţe pentru a reintra cu Legia Vraşovia, pe 3 noiembrie. Cu Otopeni şi cu Astra e însă exclus să joace!". a afirmat medicul Rapidului, Marian Dumitru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie