Universitatea Craiova - FCSB, scor 2-3, în Casa Pariurilor Liga 1. Cordea a marcat în minutul 90+1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO digisport.ro

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului naţionala Casa Pariurilor Liga 1, în care gazdele au condus cu 1-0 şi bucureştenii au marcat ultimul gol în minutul 90+1.

Golurile au fost înscrise de Andrei Ivan ’13 (penalti) şi Cîmpanu ‘56 pentru craioveni, respectiv Dumiter ’17, Şut ’39 şi Cordea ‘90+1 pentru FCSB.

   La partidă au asistat câteva mii de spectatori. Iniţial, ei ar fi trebuit să părăsească stadionul la ora 21.00, însă autorităţile au anunţat că suporterii pot asista la tot meciul, astfel că au rămas în tribune până la final.

1-0, min. 13: Ivan a transformat un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Cristea la Koljic

1-1, min. 17: Dumiter a împins mingea în plasă după o centrare de la Cristea, după executarea unui corner.

1-2, min. 39: Şut a înscris din aproximativ 3 metri, tot după o fază pornită de la un corner.

2-2, min. 56: Cîmpanu a marcat cu un şut din 14 metri, după un assist al lui Nistor.

2-3, min. 90+1: Cordea a  stabilit scorul final cu un şut de la marginea careului.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, M. Constantin, Screciu, Bancu (Căpăţînă ‘84) – Ivanov (Vînă ’46), Nistor, Baiaram (Cîmpanu ’46) – Ivan – Koljic, Markovic (Houri ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

FCSB: Vlad – V. Creţu, Vinicius, I. Cristea, Radunovic – Olaru (Stoica ’64), Şut (Ov. Popescu ‘82), Fl. Tănase – V. Gheorghe (Cordea ’46), Dumiter (Budescu ’64), Oct. Popescu (Oaidă ’70). Antrenor: Anton Petrea

Cartonaşe galbene: Bancu ’15, Constantin ’38, Nistor ’60, Houri ‘86 / Dumiter ’44, Radunovic ‘62

Arbitri: Horaţiu Feşnic - Valentin Avram, Marius Cerei - Cătălin Popa

Observator: Cornel Sorescu

Rezultatele celorlalte partide din etapa a XVII-a:

Dinamo – U Craiova 1948 0-0

Sepsi – Chindia 0-0

UTA Arad – FC Argeş 0-1

FC Rapid – CS Mioveni 1-1

FC Botoşani – FC Voluntari 1-1

Luni sunt programate partidele Gaz Metan Mediaş – Farul Constanţa (ora 17.30) şi CFR Cluj – Academica Clinceni (ora 20.30).

În clasament, lider este CFR Cluj, cu 42 de puncte (16 jocuri). FCSB ocupă locul doi, cu 37 de puncte, FC Voluntari este pe 3, cu 29 de puncte, şi Universitatea Craiova se află pe poziţia a patra, cu 28 de puncte.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani