Unic, epic, istoric: Lumea tenisului face o plecăciune în faţa lui Nadal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australian Open a fost precedat de un fiasco, în care excluderea lui Djokovici (Serbia, 34 de ani, 1 ATP) a umbrit tenisul, dar măcar ne-a oferit o finală splendidă, de care ne vom aduce aminte mulţi ani de acum încolo!

Pentru că duelul Nadal - Medvedev din ultimul act, de aproape 5 ore şi jumătate, a avut de toate: răsturnări de scor, întrerupere cauzată de intrarea unui spectator pe teren, descărcări nervoase din partea rusului, huiduit copios de public, şi, în final, de un deznodământ istoric!

Pentru că triumful lui Nadal l-a făcut unic: a devenit primul jucător cu 21 de trofee de Grand Slam, desprinzându-se de grupul celor trei magnifici, cu câte 20 de titluri majore, alături de Federer şi de Djokovici.

„E cel mai tare come-back al tuturor timpurilor“

Ceea ce s-a întâmplat pe „Rod Laver Arena“, l-a lăsat cu gura căscată pe suedezul Mats Wilander - foto (57 de ani), cu şapte titluri de Grand Slam în palmares dintre care trei cucerite chiar la Melbourne (1983, 1984, 1988). Analistul Eurosport, postul care a transmis turneul, s-a arătat încântat de spectacolul oferit de cei doi finalişti.

„E cel mai tare come-back pe care l-am văzut! Rafa? E de nedescris ce a putut să facă Rafa astăzi. Foarte fizic, părea distrus şi, cumva, s-a ridicat. A continuat şi a câştigat. A scris istorie! Tenacitatea cu care a jucat e remarcabilă, a găsit modul în care să rămână în meci. Urmează Roland Garros, va avea 36 de ani, dar Nadal e capabil să mai câştige!“, a spus Wilander.

Acesta a fost completat de fostul jucător britanic, Tim Henman: „Hotărârea şi ambiţia lui Nadal îl fac cel mai bun. El joacă pas cu pas, a greşit, ai fi spus că pierde, dar are o hotărâre nemaipomenită. Susţinut şi de public, el a arătat mai proaspăt decât Medvedev. E un mare campion“.

Şi Barbara Schett - foto (45 de ani), fosta ocupantă a locului 7 WTA, a fost, pur şi simplu, uimită de revenirea lui Nadal. „N-am văzut niciodată un meci aşa. Rafa a fost condus cu 2-0. Sunt fericită că am fost martoră la un asemenea meci. A încercat să facă totul până la ultimul punct. N-am crezut, sincer, că Rafa poate întoarce meciul. S-a reenergizat pentru setul 3, apoi 4, iar asta după 6 luni de pauză!“, a declarat Schett, la microfonul Eurosport.

Felicitări, Rafael Nadal, pentru câştigarea celui de-al 21-lea Grand Slam, e o realizare uimitoare! Întotdeauna un spirit de luptă impresionant.  Novak Djokovici 1 ATP   Ce meci! Pentru prietenul şi marele meu rival, Rafael Nadal. Din suflet te felicit pentru că ai devenit primul om din istorie cu 21 de Grand Slam-uri la simplu. Sunt mândru să împărtăşesc această eră cu tine! Roger Federer 17 ATP  

Rafael Nadal la Australian Open 2022

*Turul I: 6-1, 6-4, 6-2 cu Giron (66 ATP)

*Turul II: 6-2, 6-3, 6-4 cu Hanfmann (126 ATP)

*Turul III: 6-3, 6-2, 3-6, 6-1 cu Khachanov (30 ATP)

*Optimi: 7-6, 6-2, 6-2 cu Mannarino (69 ATP)

*Sferturi: 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3 cu Shapovalov (14 ATP)

*Semifinale: 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 cu Berrettini (7 ATP)

*Finala: 2-6, 6-7, 6-4, 6-4, 7-5 cu Medvedev (2 ATP)

Cele mai multe Grand Slam-uri câştigate, la masculin

1. Rafael Nadal - 21 de trofee

2. Roger Federer, Novak Djokovici - 20 de trofee

3. Pete Sampras - 14 trofee

4. Roy Emerson - 12 trofee

5. Rod Laver, Bjorn Borg - 11 trofee

Rafael Nadal, palmares stelar

*Australian Open (2): 2009, 2022

*French Open (13): 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020

*Wimbledon (2): 2008, 2010

*US Open (4): 2010, 2013, 2017, 2019

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie