Ungaria-România / Câţiva fani maghiari, arestaţi în urma unor incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria - România / Cu toate că partida de la Budapesta s-a disputat fără prezenţa spectatorilor, câţiva susţinători ai maghiarilor au fost arestaţi în urma unor incidente.

Aproximativ 50 de persoane au fost reţinute vineri după meciul în care România a obţinut o remiză (2-2). Motivele invocate au făcut referire la comportamentul nepotrivit al suporterilor, care ar fi aruncat cu sticle către forţele de ordine, acestea din urmă reacţionând cu gaze lacrimoegene, informează Mediafax.

Înainte şi în timpul partidei, mii de maghiari au protestat pentru faptul că meciul s-a jucat fără spectatori, sancţiune primită de Ungaria din cauza scandărilor rasiste şi antisemite de la meciul cu Israel, din anul 2012. În timpul manifestaţiei, cei prezenţi şi-au subliniat solidaritatea faţă de minoritatea maghiară din România. 

„Tricolorii“ lui Victor Piţurcă au remizat vineri pe stadionul „Ferenc Puskás“ (2-2), după ce au fost conduşi de două ori de Ungaria. În rândul marcatorilor români şi-au trecut semnătura Adrian Mutu (68' penalti) şi Alexandru Chipciu (90+2), în timp ce pentru maghiari au înscris Vilmos Vanczák (16') şi Balázs Dzsudzsák (71' penalti).

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie