Un suedez râde de România: „E ţara în care totul e posibil!“. Decizia care l-a şocat în plină pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă Suedia are o abordare aproape unică în lume în lupta cu coronavirusul, cu restricţii minime, unii cetăţeni ai ţării se uită strâmb la ce se întâmplă la noi, unde, în curând, vom avea două luni de carantină.

România a oprit viaţa normală într-o tentativă disperată de a încetini răspândirea coronavirusului şi, chiar dacă starea de urgenţă se va încheia la 15 mai, e clar că nici după această dată multe activităţi nu se vor relua, la fel ca înainte.

Pandemia a creat o lume cu multe necunoscute şi, inclusiv sportul de performanţă încearcă să se adapteze la această nouă realitate. Deocamdată, şefii diferitelor federaţii caută soluţii pentru reluarea competiţiilor şi cei de la handbal au stabilit ca băieţii să dea drumul la meciuri, începând cu 31 mai, în timp ce fetele ar trebui să revină pe parchet la 5 iunie. E o decizie care plasează România într-o situaţie aproape unică în Europa, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

După anunţul făcut de Federaţia Română de Handbal (FRH) privind continuarea întrecerilor interne, fostul selecţioner, Tomas Ryde, s-a arătat indignat de ce se întâmplă aici, având o postare ironică pe reţelele de socializare.

„99% dintre sporturile de echipe sunt anulate, deoarece oamenii sunt mai importanţi decât banii. Apoi, Federaţia Română de Handbal decide ca liga să fie terminată. Va reîncepe pe 31 mai şi vor fi 10 meciuri în 22 de zile. Dumnezeule, totul este posibil în România!!!“, a scris Ryde.

CITEŞTE ŞI:

OPINIE Dan, poliţistul rău: Căpitanul lui Dinamo a spus o prostie în numele luptei cu COVID-19

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi