Un italian i-a făcut cel mai frumos compliment lui Chivu. Românul este comparat cu un mare antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două victorii și o remiză pe banca Interului, Cristian Chivu (44 de ani) începe să fie tot mai apreciat în Serie A. Vicecampioana Europei se duelează luni seară, de la ora 22.00, cu Fluminense, în optimile de finală de la Mondialul Cluburilor.

Chivu le arată direcția alor săi cu un fotbal vertical

Fostul mijlocaș al lui Juventus, Alessio Tacchinardi (49 de ani) a avut cuvinte frumoase despre român la postul Canale 5: „Am impresia că Inter l-a descoperit pe noul Jose Mourinho. Îmi place mai ales curajul lui Chivu”.

Iar Christian Panucci, ex-Milan și Real, l-a completat: „Fotbalul său e scânteietor. Deși n-a avut mult timp, a schimbat Interul. Nu doar jocul, mai vertical și mai rapid, dar și relația cu vestiarul”.

Vine Bony, ca să ajute jocul vertical al românului

Inter a ajuns la un acord cu Parma pentru atacantul Ange-Yoan Bonny, după săptămâni de negocieri. Cele două cluburi au ajuns la un acord definitiv, cu o bază de 23 de milioane plus două milioane bonusuri, pentru a ajunge la cele 25 de milioane de euro solicitate de Parma.

Pe ultima sută de metri, VfB Stuttgart a încercat să-l deturneze pe Bonny din drumul spre Inter, oferindu-i un salariu mai mare. Însă jucătorul a refuzat și și-a respectat cuvântul dat lui Chivu, cu care a lucrat la „cruciați” în a doua parte a sezonului trecut, reușind împreună să evite retrogradarea.

Bonny oricum acceptase deja oferta Interului, care i-a propus un contract pe 5 ani și un salariu de 2 milioane de euro pe stagiune, plus bonusuri. 

Tacchinardi a explicat într-o emisiune la Canale 5 de ce Chivu a insistat atât de mult pentru Bonny: „Chivu nu este adeptul unui joga bonito, cu prea multe pase, ci a unui joc vertical și mai rapid. De aceea l-a cerut pe Bonny, un vârf robust, și de aceea Inter negociază să-l transfere la mijloc pe Rovella (n.r. - de la Lazio). Un jucător de alt profil, mai puțin tehnic, dar mai dinamic decât Hakan Calhanoglu (n.r. - care ar fi cerut să fie lăsat să plece la Galatasaray)”.  

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani