Un grec este noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova! Când vine în România şi ce salariu va avea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul oltenilor, Mihai Rotaru,  a decis să pună capăt improvizaţiilor de pe banca tehnică şi a adus la echipă un antrenor cu experienţă.

Marinos Ouzounidis va antrena echipa de pe poziţia a treia a clasamentului Ligii 1, grecul fiind aşteptat să ajungă Criaova pentru derby-ul de sâmbătă, cu Dinamo. Conform Prosport, Ouzounidis nu va sta însă pe bancă şi va debuta ca antrenor al oltenilor la întâlnirea de la Botoşani, săptămâna viitoare, în Cupa României.

Conform sursei citate, noul antrenor al Universităţii Craiova va avea un salariu de 15.000 de euro pe lună, plus bonusuri de performanţă. 

Marinos Ouzounidis are 52 de ani şi în 16 ani de antrenorat a câştigat un singur trofeu, titlul, în Cipru, cu APOEL Niscosia, în sezonul 2006-2007. Ultima formaţie condusă de Ouzounidis a fost tot APOEL Nicosia, unde a rezistat doar 8 luni, din februarie 2020 până în octombrie 2020. 

Cariera de fotbalist a lui Ouzounidis este mai impresionantă. El a jucat pe postul de fundaş central şi a adunat 50 de selecţii la prima reprezentativă a Greciei, pentru care a marcat de patru ori. A câştigat de două ori titlul de campion al Greciei cu Panathinaikos 1994–95, 1995–96, Cupa Greciei în trei ocazii, 1992–93, 1993–94, 1994–95, şi Supercupa Greciei de două ori, 1993, 1994. De asemenea, în Cipru, cu APOEL, a câştigat titlul în sezonul 2001–02 şi Supercupa 2002

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete