Un fotbalist din naţionala României va juca la o echipă, aproape de Fâşia Gaza, unde "plouă" cu bombe şi rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoban (stânga) are 6 selecţii la naţionala României

Oficialii Petrolului au dezvăluit zilele trecute că mijlocaşul de 31 de ani, Ovidiu Hoban, va pleca de la echipă. Informaţia despre jucătorul echipei naţionale a surprins pe toată lumea, dar nu la fel de mult ca atunci când s-a aflat destinaţia acestuia din Israel.

Hoban a stat şi s-a gândit şi a spus da ofertei venite de la Hapoel Be'er Sheva, echipă din prima ligă israeliană. Până aici, nimic extraordinar. Israelienii au încheiat sezonul trecut pe locul doi, au jucat preliminarii de Liga Europa, de unde au fost eliminaţi de RNK Split şi îi oferă românului un salariu bun, 200.000 de euro pe sezon. Problemele apar însă la o simplă analiză a hărţii. Hapoel este o echipă din oraşul de 110.000 de locuitori, Beersheba, situat la 40 de kilometri de celebra Fâşie Gaza. 

Zona este în acest moment un front de război sângeros între forţele armate israeliene şi musulmanii care trăiesc acolo şi o controlează. Zeci de oameni mor zilnic în acest teritoriu încercuit cu un zid de beton între Egipt, malul Mării Mediterane şi teritoriul Israelului, iar grupările teroriste Hamas şi Fatah răspund prin atentate cu bombe. Până acum, oraşul Beersheba n-a avut foarte mult de suferit, dar oamenii intră speriaţi în buncăre când deasupra lor zboară constant bombe. Din această cauză a şi fost amânat meciul dintre Israel şi Belgia, programat marţi, în startul preliminariilor pentru Euro 2016.

L-au luat pentru că i-a refuzat Lazăr
Hapoel Be'er Sheva s-a oerientat către ploieşteanul Ovidiu Hoban după ce Costin Lazăr, rămas liber după ruperea contractului cu PAOK Salonik, i-a refuzat. Fostul rapidist n-a vrut să meargă în haosul din Israel, mai ales că nici oferta financiară nu merita şi nu-l încânta. Evreii voiau să-i ofere cât i-au dat lui Hoban, dar el voia acelaşi salariu ca la greci, adică în jur de 35.000 de euro pe lună. Şi Lazăr poate ajunge însă până la urmă tot în Israel, dar la Tel Aviv, de unde are ofertă de la Maccabi.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”