Un fotbalist din Liga I a primit o ofertă de la Juventus Torino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un jucător de la CSU Craiova ar putea schimba fotbalul românesc cu cel italian, în cazul în care clubul său acceptă oferta venită de la Juventus Torino.

Citeşte pe adevarul.ro toate ştirile despre transferuri

Gruparea italiană a oferit 500.000 de euro pentru jumătate din drepturile federative ale juniorului Andrei Ivan. Potrivit revistei oficiale a clubului CSU Craiova, „Maxima Sport“, conducerea clubului oltean este dispusă pentru negocieri doar în cazul unei oferte de şase ori mai mare, adică trei milioane de euro.  

Fotbalistul în vârstă de 17 ani are deja un gol marcat în primul eşalon românesc, reuşit împotriva Stelei, în cadrul etapei a II-a, chiar la debutul său în Liga I. 
Aflat la început de drum în fotbalul mare, Andrei Ivan declară că îi place Cristiano Ronaldo, a refuzat un transfer în Premier League, pentru a-şi duce planul la îndeplinire: să impresioneze în tricoul CSU Craiova. 

Ştiri pe aceeaşi temă:

Steaua, dornică să-şi întărească atacul. Un fost fotbalist din Liga I se află pe lista de transferuri a roş-albaştrilor

Vlad Chiricheş a fost oferit de Tottenham, la schimb, pentru Southampton

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?