Un fost câştigător al „Balonului de Aur” a fost diagnosticat cu demenţă mixtă! Comunicatul cutremurător al acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai prolifici atacanţi al celor de la Manchester United şi ai naţionalei Scoţiei, Denis Law, 81 de ani, a vorbit deschis despre lupta sa cu boala nemiloasă care îl macină.

Law, care a fost diagnosticat, în urmă cu puţin timp, cu demenţă mixtă, a evoluat de-a lungul carierei pentru Huddersfield, Manchester City, Torino şi Manchester United. El a marcat în tricoul "Diavolilor roşii" 237 de goluri în 404 meciuri, performanţă cu care ocupă locul trei în clasamentul golgeterilor clubului. De asemenea, Law a câştigat "Balonul de Aur" în 1964. 

"Sunt într-un momentul în care simt că vreau să fiu deschis în prinţa stării mele de sănătate. Am fost diagnosticat cu "demenţă mixtă", care este mai mult decât o simplă demenţă, iar în cazul meu vorbim despre Alzheimer şi demenţă vasculară. Acesta a fost un an extrem de complicat pentru toată lumea şi perioadele lungi de izolare nu au ajutat, cu siguranţă. Este o boală dificilă şi am avut mai mulţi prieteni care au fost nevoiţi să se lupte cu ea. Speri să nu ţi se întâmple ţie, chiar glumeşti pe seama acestei maladii, şi ajungi să ignori primele semne ale bolii, în speranţa că nu sunt reale, după care devii furios, frustrat, confuz şi îngrijorat. Îngrijorat pentru familia ta, pentru că cei dragi vor fi nevoiţi să se descurce cu efectele acestei maladii.

Imi dau seama cum creierul meu se deteriorează şi cum memoria mă lasă fără ca eu să mă pot opune şi ajung astfel în situaţii pe care nu le pot controla. Încă ştiu ce se întâmplă cu mine şi acesta este motivul pentru care vreau să vă împărtăşesc situaţia mea, cât încă mai sunt în stare să o fac. Vor veni zile când nu voi mai înţelege ce se întâmplă cu mine iar aceste gânduri nu îmi dau pace", a anunţat Law, potrivit site-ului oficial al celor de la Manchester United, citat de The Guardian.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model