Ultima scrisoare a lui Maradona aruncă Argentina în aer: Ce i-a cerut avocatului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diego Maradona s-a stins la 25 de zile după ce a împlinit 60 de ani

Documentul semnat pe 13 octombrie, cu 43 de zile înainte de decesul fostului fotbalist, poate duce la deshumarea cadavrului aflat în cimitirul Bella Vista din Buenos Aires.

Maradona a murit, controversele continuă! Şi înfloresc pe zi ce trece. Pe lângă anchetele aflate în desfăşurare, legate de modul în care Diego a fost îngrijit, în ultimele sale zile, acum a apărut o altă problemă. Una legată de cadavrul fostului mare jucător.

Concret, în presă a apărut ultima scrisoare pe care Maradona i-a trimis-o avocatului său, Matias Morla, pe 13 octombrie. În acest document, Diego a cerut ca, după moarte, cadavrul său să fie expus într-un muzeu!

„După o analiză aprofundată, vreau să-mi exprim dorinţa ca, după moarte, cadavrul meu să fie îmbălsămat şi expus într-un muzeu, înconjurat de trofeele mele cele mai importante şi de obiecte personale, legate de amintirile mele cele mai dragi, astfel încât să pot primi, în continuare, afecţiunea oamenilor“, e un fragment din scrisoarea semnată de Maradona.

După apariţia acestui document în presă, un avocat apropiat familiei, Mario Baudry, a explicat că, în lumina acestei descoperiri, e posibil ca trupul neînsufleţit al lui Diego să fie deshumat şi expus într-un mausoleu, pentru a putea fi văzut de fani.

„Aceasta e o chestiune pe care Maradona o discutase şi cu fraţii săi. Propunerea noastră e cât se poate de serioasă, concretă şi cu cheltuielile necesare asigurate. Dar, până la urmă, punerea ei în practică ţine de Federaţia Argentiniană de Fotbal“, a spus Mario Baudry.

Dacă dorinţa lui Maradona va fi îndeplinită, el va urma, practic, exemplul lui Lenin, al cărui trup neînsufleţit e expus în Piata Roşie din Moscova, din 1924.

CITEŞTE ŞI:

O săptămână cu Maradona: Un post TV va difuza din această seară un documentar despre Diego

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate