Ultima aroganţă, marca Serena Williams. Ce a făcut americanca după ce a demolat-o pe marea rivală Maria Şarapova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams

Serena Williams a spulberat-o pe Maria Şarapova, în primul tur al turneului de la US Open, obţinând o victorie facilă în faţa acesteia.

Serena s-a distrat cu marea rivală, pe care a învins-o în mai puţin de o oră, iar apoi a făcut nişte declaraţii ironice la adresa ei. 

"A fost un bun antrenament. De obicei tind să încep lent astfel de turnee, dar un asemenea meci te motivează. Este bine că am avut un meci dur încă din start. Simt că jocul ei mi se potriveşte perfect. Întotdeauna am spus că mingea îmi vine de la ea în zone confortabile”, a spus Serena, care apoi a dat dovadă de o aroganţă supremă. 

Jurnaliştii americani au întrebat-o ce părere are despre faptul că organizatorii au decis ca arbitrul Carlos Ramos, cel care s-a certat cu Serena anul trecut, în finală, să nu fie prezent la meciurile vedetei americane, iar Williams a răspuns sec: ”Nu ştiu cine e, n-am auzit de el”.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!