Ucemeriştii au furat un punct campioanei, chiar la ea acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Zamfirescu îşi anunţă rivalii că a sosit vremea Reşiţei

Derbiul masculin al handbalului românesc s-a desfăşurat într-un echilibru aproape perfect. În prima parte, campionii au avut două încercări de a se desprinde pe tabelă, dar, de fiecare dată, nu au reuşit să pună mai mult de două goluri între ei şi bănăţeni.

Asta şi pentru că uriaşul din poarta Reşiţei, Levente Szabo, a apărat fantastic, numai în prima jumătate de oră trecându-şi în cont 11 intervenţii salvatoare. Popescu s-a mişcat şi el bine între buturile constănţene, adunând şase parade, astfel că, diferenţa ar fi trebuit să o facă sclipirile de moment ale jucătorilor de la linia de nouă metri. Pe semicerc s-a dat o luptă crâncenă, drept dovadă fiind echimozele de pe feţele handbaliştilor celor două echipe. Prima repriză a derbiului s-a terminat la egalitate 10-10, nici constănţenii, nici reşiţenii nefiind dispuşi să rişte prea mult.


Final pe muchie de cuţit
    Startul reprizei secunde a aparţinut HCM-ului, care s-a desprins la un moment dat la trei goluri, dar elevii lui Gligore Czari nu s-au pierdut cu firea şi au restabilit egalitatea. Recitalul portarilor a continuat şi după pauză, Szabo opunându-se golului de şapte ori, în timp ce, Popescu a apărat şase mingi. Cu 41 de secunde înainte de finele partidei, când HCM conducea cu 21-20, antrenorul UCM-ului şi-a chemat elevii la bancă. Şi-ar fi dorit o finalizare târzie, astfel încât, constănţenii să nu mai aibă timp pentru un ultim atac. Georgescu s-a grăbit însă şi a înscris pentru 21 egal, iar HCM-ul mai avea la dispoziţie jumătate de minut pentru a marca golul victoriei. Defensiva Reşiţei a rezistat însă şi, după acest egal obţinut pe terenul campioanei, UCM a devenit favorită certă pentru câştigarea titlului, păstrând un avans de două puncte în clasament faţă de rivala de la malul mării.
    Antrenorul Gligore Czari s-a declarat mulţumit de jocul echipei, dar mai ales de rezultat. “Am declarat încă de la plecarea spre Constanţa că vrem să nu pierdem. Am reuşit asta la capătul unui meci foarte tare, cu multe durităţi. Trebuie să rămânem la fel de concentraţi, să evităm eventuali paşi greşiţi, pentru că acum depinde numai de noi”, a spus Czari. 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi