„U“ Jolidon negociază cu trei handbaliste de la Oltchim. Vezi cine sunt acestea.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Szucs, Clara Vădineanu, Adriana Ţăcălie şi Adriana Holhoş sunt ţintele celor de la „U“ Jolidon pentru sezonul următor. De asemenea, Chintoan şi Dincă şi-au prelungit angajamentele cu formaţia clujeană

„U“ Jolidon Cluj îşi pregăteşte echipa pentru Liga Campionilor şi pentru următorul sezon al Ligii Naţionale. În acest sens, gruparea clujeană negociază intens cu mai mai multe handbaliste din campionatul intern, iar la Cluj ar putea ajunge patru jucătoare în viitorul apropiat. După ce au ajuns la o înţelegere cu Florina Chintoan şi Nicoleta Dincă în ceea ce priveşte prelungirea contractelor, conducerea clubului şi-a fixat şi alte ţinte pentru această perioadă de transferuri. Şi Aurelia Beşe a fost ofertată de conducerea clujeană, dar aceasta a refuzat transferul la gruparea de pe malul Someşului.

Szucs şi Vădineanu, capete de afiş

După ce Oltchim a anunţat că disponibilizează o serie de jucătoare, pe fir a intrat „U“ Jolidon, care îşi doreşte achiziţionarea a două jucătoare de la formaţia vâlceană. Prima pe lista lui Gabriel Cârlig, proprietarul companiei Jolidon, este Gabriela Szucs, interul campioanei României. Pentru semnătura handbalistei, intermediar în negocieri este Victoria Petroczi, portarul clujencelor, care a jucat în trecut cu Szucs , cele două păstrând o relaţie de prietenie. O altă variantă pentru postul de inter în formaţia clujeană este Clara Vădineanu, de asemenea dorită de „U“ Jolidon, conform unor surse, la fel ca şi Adriana Ţăcălie.

O altă ţintă a vicecampioanei este Adriana Holhoş, handbalista formaţiei HC Zalău, pentru care s-a purtat deja o rundă de negocieri, dar aceasta nu a cedat sub suma de 3500 de euro lunar şi pentru moment discuţiile au intrat în impas. Există şanse mari ca în cele din urmă destinaţia jucătoarei să fie o echipă din Franţa, de unde are o ofertă concretă.

În altă ordine de idei, Alina Jula, căreia i-a expirat contractul, a primit o ofertă de a fi antrenor secund şi în acelaşi timp jucătoare din sezonul viitor. Şi Simona Vintilă şi-a prelungit contractul, deşi este însărcinată şi nu va juca în ediţia viitoare. Contractul va intra în vigoare doar după revenirea handbalistei pe teren.

Mai multe pentru tine:
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC