TVR, spectacol mediatic la Mondialul din Qatar: Mari vedete vor comenta meciurile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărătoarea inversă a început pentru Mondialul din Qatar! Începând de astăzi, ne mai despart doar 7 zile până la meciul de deschidere de pe stadionul Al-Bayt: Qatar – Ecuador (20 noiembrie, ora 19.00, TVR 1). Ca de obicei în astfel de ocazii, transmisia va începe cam cu o oră mai devreme și va include și festivatatea de deschidere, una care, cu siguranță, va fi spectaculoasă.

Mondialul din Qatar se va vedea, în întregime, pe canalele TVR 1 și TVR 2, în condițiile în care postul public de televiziune deține drepturile pentru această competiție, programată să se joace, în premieră, în această perioadă a anului, mai precis, între 20 noiembrie și 18 decembrie.

Kylian Mbappe a câștigat deja un Mondial cu Franța, în 2018, în Rusia. FOTO: Arhiva Adevărul

Aşteptăm de peste 4 ani acest eveniment, din 15 iulie 2018, cea mai lungă perioadă dintre ediţii succesive postbelice ale Cupei Mondiale. Va fi, probabil, cel mai bun turneu final, din mai multe motive: e prima oară când un turneu de asemenea anvergură se joacă, practic, într-un oraş, facilitând accesul suporterilor şi scutind deplasările echipelor; nu mai sunt diferenţe de fus orar, de climă, nu mai e nevoie de adaptare de la o partidă la alta; perioada e foarte bună din punct de vedere sportiv, cu jucători aflaţi în formă maximă“, a declarat Emil Hossu-Longin, unul dintre comentatorii TVR care va merge în Qatar pentru turneul final.

Orele de disputare sunt perfecte, toate meciurile vor fi transmise HD şi vor avea comentariu de la faţa locului, premieră pentru TVR. Vom avea ocazia să-i admirăm, la ultima competiţie majoră, pe corifeii anilor 2000 – Messi, Ronaldo, Modric, Luis Suarez, Cavani, Benzema, Neuer, Thiago Silva, Thomas Muller, Verthongen, Busquets, Bale, Eriksen, dar şi pe giganţii născuţi în acest secol, Mbappe, Vitinha, Bellingham, Pedri, Gavi, Vlahovic, Vinicius, Musiala – câţiva dintre ei. O lună de fotbal de cea mai bună calitate, o experienţă nemaipomenită, un cadou pentru toţi cei care iubesc sportul“, a adăugat Emil Hossu-Longin.

Ronaldo (37 de ani) va fi la al 5-lea Mondial cu Portugalia după cele din 2006, 2010, 2014 și 2018.

Pe 400 de ore de emisiuni de-a lungul competiției

Toate cele 64 de partide de fotbal vor fi transmise de TVR, în exclusivitate. Zilnic, mai multe ediţii de „Studio Mondial” vor completa, de la Bucureşti, cu informaţii şi puncte de vedere pertinente, transmisiunile directe din Qatar. În plus, „Super Mondial” va supune atenţiei telespectatorilor şi o altă faţetă a competiţiei: modul în care CM din Qatar va fi reflectat în social media.

În perioada 20 noiembrie -18 decembrie, în cele 29 de zile de Cupă Mondială de Fotbal, TVR va dedica aproximativ 400 de ore sportului rege, fie că este vorba despre transmisiuni în direct ale partidelor de fotbal sau despre studiouri de dezbatere conexe transmisiunilor directe, ştiri, rubrici sportive în emisiunile curente ale posturilor; de asemenea, toate partidele vor beneficia de redifuzări, iar „meciul zilei” va putea fi revăzut pe TVR INFO, în fiecare seară, de la 23.15.

Messi (35 de ani) visează să-și încheie cariera la națională cu Cupa Mondială câștigată în Qatar.

Doar opt meciuri vor fi la TVR 2

Majoritatea transmisiunilor directe din Qatar se vor vedea la TVR 1, iar TVR 2 va difuza 8 meciuri din etapele finale ale grupelor (care se desfăşoară simultan cu partide transmise de TVR 1). Pe teritoriul României, CM FIFA Qatar 2022 se vede şi online, pe platforma video a TVR – tvrplus.ro.

Dorin Chioțea va prezenta emisiunile Mondialului. FOTO: Facebook

Dorin Chioțea va prezenta turneul din București cu invitați de marcă

Vlad Arhire, Costin Deşliu, Tudor Furdui şi Dorin Chioţea, vor fi gazdele „Studioului Mondial” difuzat înainte şi după meciuri. Fostul internaţional Aurel Ţicleanu, antrenorul Viorel Moldovan, jurnalişti cu experienţă în presa sportivă precum Cătălin Țepelin, Ovidiu Ioaniţoaia, Marius Mitran şi mulţi alţii se vor număra printre invitaţii emisiunii, pentru a comenta partidele, şansele de calificare ale echipelor în fiecare fază a campionatului, evoluţii etc. Iar la „Super Mondial”, George Tănase va discuta, în fiecare seară, cu influenceri şi invitaţi din lumea fotbalului.

De aproape 60 de ani, începând cu ediţia CM 1966 din Anglia, TVR este televiziunea care difuzează în exclusivitate cel mai mare eveniment fotbalistic al planetei. Campionatul Mondial din Qatar este al 14-lea turneu pe care telespectatorii din România îl vor urmări la televiziunea publică. În Qatar va fi ediţia cu numărul 22 a competiţiei, a cărei istorie a început în Uruguay, în 1930. Ultima ediţie de Campionat Mondial a avut loc în Rusia, în 2018, când Franţa şi-a adjudecat titlul de campioană.

Mai multe pentru tine:
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă